Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:23 08 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Circuitul verzei in natura

ro

14 Dec, 2002 00:00 1127 Marime text
Acum doua seri, dupa ce ai mei curatasera varza pentru murat, iesisem afara sa duc gunoiul. Era un frig Gillette Mach3, atat de subtil incat dupa el iti dai din reflex pe fata cu aftershave. Eram nervos ca, din nu stiu ce eroare a naturii, urma sa ma joc, in noaptea aia, de-a debransatul: sedus si abandonat de calorifer, pritoceam un scenariu de groaza, in care fugaream insensibilul agregat prin casa, el se impiedica si cadea lat, eu ridicam, necrutator, drujba, el mi se agata de picioare, implorandu-ma, inutil, sa-l crut de torturi. Scuturam, scarbit, din picior, caloriferul bolborosea, disperat si din el tasneau fierbinti suvoaie de lacrimi. Sau sange. Nu ma hotarasem inca, oricum, aveam sa revin asupra detaliilor, deocamdata umblam la tehnica de tortura, care nu mi se parea suficient de rafinata: ca sa-i prelungesc cat mai mult agonia, trebuia sa-mi pastrez sangele rece si sa-l ciupesc doar nitel cu drujba peste elementi, fara sa risc sa-mi lesine din prima. Tocmai cand gandul ca as putea folosi si nitel acid incepuse sa ma furnice placut pe sira spinarii, inima imi sari pana-n gat unde, evident, ingheta: de langa containerul cu gunoi se desprinse o umbra care facu doua salturi spre mine, apoi se opri. O mogaldeata nebarbierita se inclina spre mine cu un aer galant si spuse, frecandu-si palmele: "buna seara, ce mi-ati adus bun?" Surprins in mijlocul celor mai vinovate fantasme, am fost incapabil sa-mi desclestez falcile. Am scuturat din umeri, am lasat sacul sa-mi alunece pe langa trup, m-am rasucit pe calcaie si-am facut iute cale intoarsa. Acasa, dand cu ochii de agregatul frigid, nu mi-am putut reprima un imens sentiment de rusine: carteam ca in seara aia n-aveam caldura in casa si uitasem ca unii oameni nici macar n-aveau casa. Am scotocit cu gandul prin resturile menajere, incercand sa-mi dau seama cate cotoare si cate foi stricate de varza aruncasem, cata carne lasasem pe oase, cati stropi de vin iertasem pe fundul sticlelor. Coborasem la omul ghenelor ca Mos Craciun si i-am lasat un sac plin de ambalaje si resturi. Pentru ca jena sa fie completa, caloriferul isi reveni si, in toiul noptii, facea ca o catea in calduri: acum situatia devenise de-a dreptul pornografica. Povestea asta imi amintit de patania unui intelept arab care se tot plangea de viata grea pe care-o ducea. Cartea la Allah ca nu-l ajuta nici macar sa-si ia o pereche de incaltari. Pana cand, induiosat, Allah ii arata un om fara picioare. Gog, bizara nascocire a lui Papini, gasise o formula nostima de consolare pentru indispozitia sa fiziologica, inconjurandu-se cu infirmi, muribunzi si bolnavi atat de batuti de soarta incat orice belea, pe langa betesugurile lor, parea o distractie. Ciudata jivina e omul, cartitoare, nestatornica, nesatula. Pentru cei care se tarasc prin desert, o butelcuta de apa e cel mai frumos cont bancar. Pentru noi, care dam ochii peste cap de cum ne atinge o picatura de ploaie, apa ne pare mai mult o pacoste, pe care-o combatem cu umbrela sau apometrul. Daca nu ne mai bucuram de posirca de la robinet, Allah o va schimba, intr-o zi, cu nisip. Nu putem spune daca paharul nostru e mai degraba plin decat gol; pentru asta avem nevoie sa tragem cate-o dusca din curtea vecinului, spre comparatie. Oare verzele noastre sunt mai verzi ca ale lui? Dar cand vecinul are si-o capra in curte? Nu cumva aia a pus deja stetoscopul pe verzele noastre? Ia sa luam binoclul, sa vedem ce mai mofaie. Aha, uite doua butoaie in curte: varza lui e deja la murat. Vor, nu vor, vecinii se tin in priza. Cu totii fac parte dintr-un onorabil lant trofic. Tu pandesti capra vecinului, care pandeste varza ta. Nu stii insa ca nici tu, nici el, nici capra lui si nici varza ta nu sunteti capatul lantului. Mai sunt si vecinii vecinilor. Acele mogaldete care scormonesc, politicos, prin gunoaiele voastre, dupa cotoare. Si nici macar ele nu stiu ca-s pandite de altele care-asteapta, cu jind, sa le pice din gura ceva, o firmitura, un cotor de cotor, orice. Ca sa incheie acest bland circuit al naturii, in care toti se ingrijesc sa manance. Si pe toti ii mananca grija.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii