Circula moartea pe sosele

Şosele constănţene întind capcane mortale pentru şoferi şi pietoni. Configuraţia străzilor, aglomeraţia, inconştienţa conducătorilor auto şi a pietonilor fac o combinaţie mortală. Zonele cu cele mai multe „puncte negre" s-au transformat în alei de cimitir de la crucile şi troiţele ridicate pe margine pentru fiecare mort.

Drumul naţional DN2A, la ieşirea spre Ovidiu, cel puţin pe porţiunea dintre bulevardul Aurel Vlaicu şi „Bavaria Motors", transfigurează drumul către moarte. Profilul şoselei îi provoacă pe vitezomani să-şi etaleze talentele până în primul pom. De pietoni, ce să mai vorbim, mai ales noaptea, când vizibilitatea joacă feste oricui, se aruncă ignoranţi în faţa maşinilor, fără să acţioneze măcar instinctul de conservare şi să se uite dacă nu cumva urmează să moară călcaţi de vreun şmecher care îşi testează limitele cailor putere. Reversul situaţiei este şi mai trist. Nevinovaţi care au avut ghinionul să calce câte un absent care a traversat aiurea, pe lângă libertatea pierdută, rămân cu conştiinţa marcată pe viaţă. Centrul oraşului, bulevardele Tomis şi Ferdinand, strada Mihai Viteazu, este zona de manifestare sinistră a principalei cauze a producerii accidentelor pe şoselele constănţene, indisciplina pietonală. Configuraţia descrie aglomeraţie de maşini şi, mai ales, de pietoni, care vin din toate părţile şi ajung într-una singură, de unde nu se mai întorc. Pietonii traversează cu nonşalanţă, fie la jumătate de metru de trecere, eventual când tocmai s-a terminat verdele, fie pleacă, în diagonală, de pe marginea unui drum şi ajung - dacă mai ajung! - pe partea cealaltă, trei străzi mai încolo, unde li se termină stupida traiectorie. Este ironie macabră, dacă ne gândim că tocmai această zonă e împânzită de spitale şi clinici, iar o băbuţă care s-a târâit până la spital ca să-şi trateze bolile îşi pierde viaţa călcată de maşină pe drumul la întoarcere. De vină este toată lumea, de la instructor auto, şofer, pieton, maşină, condiţii de drum, Poliţie Rutieră, Primărie, administratorii de drumuri şi tot aşa, pe de-o parte, dar pe de alta, nu este nimeni, pentru că uneori, tragediile nu pot fi explicate. Pur şi simplu se produc, poate superstiţiile de gen „ceasul rău" sau „aşa a fost să fie" oferă cel mai adesea pretextul potrivit. O statistică pe anul trecut făcea următoarea analogie: Pierderile de vieţi omeneşti în accidente înregistrate anual în România echivalează cu dispariţia de pe harta ţării a unei localităţi rurale de mărime medie. Ar trebui ca acest lucru să ne pună pe gânduri data viitoare, când ne urcăm la volanul maşinii sau când încercăm să traversăm.