Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:27 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa interlopilor şi a războaielor de stradă

ro

03 Oct, 2010 22:14 3149 Marime text
Cecilia-Zarea.jpgÎn urmă cu aproximativ trei ani şi chiar mai bine, veştile despre „războaiele" străzii, ale interlopilor, bombardau neîntrerupt comunitatea constănţeană. Buletinele poliţiei erau pline de scandaluri, bătăi, ciomăgiri în toată regula şi chiar tentative de asasinat comise de membrii grupărilor rivale, în lupta lor pentru supremaţie.

Până să se ajungă la tentativele de asasinat, oamenii legii erau practic legaţi la mâini şi nu puteau acţiona împotriva găştilor de cartier care devastau cluburi şi discoteci când interesele lor se ciocneau. Motivul? Nedorind să-şi rişte niciunul libertatea, presupuşii interlopi îşi retrăgeau plângerile penale formulate împotriva adversarilor, urmând ca şi aceştia să facă la fel cu plângerile lor. Războiul străzii rămânea, astfel, de fiecare dată, în stradă. Niciodată nu ajungea în instanţă şi arar pe masa procurorilor. Majoritatea infracţiunilor comise de membrii grupărilor rivale (bătăile în baruri, distrugerea maşinilor sau ameninţările) sunt considerate „găinării", pentru care Codul de procedură penală prevede punerea în mişcare a acţiunii penale numai în urma plângerii prealabile a părţii vătămate. Cu alte cuvinte, dacă nu există plângere, nu există infracţiune. Iar interlopii nu riscau să se denunţe între ei, de teama de a nu fi denunţaţi, la rândul lor. Parcă parafrazând celebra zicală „frate-frate, da' brânza-i pe bani", interlopii de cartier acţionau pe principiul „bătaie-bătaie, da' libertatea-i pe schimb: nu mă denunţi, nu te denunţ". La rândul lor, oamenii obişnuiţi prinşi la mijloc în scandalurile străzii, ciomăgiţi din greşeală, aşa-zise „victime colaterale", nu riscau să o încaseze din nou, denunţându-şi agresorii. În acest context, interlopii erau liberi a se război între ei, aproape transformând devastarea cluburilor şi bătăile în baruri în sporturi naţionale. A venit un moment însă când practica aceasta a luat sfârşit. Când s-a trecut la bătăi atât de crunte încât, în urma rănilor suferite de victime, au putut fi încadrate la tentative de omor, oamenii legii au putut acţiona: dezlegaţi de necesitatea plângerii prealabile, poliţiştii şi procurorii au putut pune capăt, în cele din urmă, războiului străzii. Odată cu trimiterea în judecată a mai multor reprezentanţi de vază ai lumii underground constănţene, apele au început să se limpezească. Şi au rămas limpezi mai mulţi ani la rând. Totuşi, în ultima vreme, spiritele par să se fi încins din nou: bolizii membrilor uneia sau alteia dintre grupări sunt iar incendiaţi sau distruşi, recompensele curg la nivel declarativ, iar răzbunarea este jurată pe la colţuri de stradă. După un calm aparent de maxim trei ani, taberele se regrupează la Constanţa, ducând dorul vremurilor bune, când „gaşca" făcea legea străzii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • justice 04 Oct, 2010 08:48 la 50 metri de parchetul de pe linga tribunalul constanta e un bordel pe str olteniei 5 clanul bucuresteilor paceali si bairam care dau spaga la politie si parchet trafic minore droguri si arme stau fara forme legale -sri 0962 dga dlui popa dna ce fac?diicot a dat o la pace cu ei la bariera caraiman si a vlaicu baba novac si lazu