"Copilul" de la tara

Rebreanu isi incepe romanul "Rascoala" rasturnand toate povestile frumoase despre un taran roman ideal, chintesenta a calitatilor acestui popor. El arata ca taranul nu este asa cum il prezinta monografiile optimiste, iar viata lui nu e un trai idilic. Ci o existenta plina de griji, sudoare, mamaliga cu ceapa in pauza de pranz pe ogor, la capatul randului, ura si dragoste, harnicie si lene, idealuri si neimpliniri. Pastrand proportiile, realitatile contemporane ale satului dobrogean nu sunt cu mult diferite. Am avut prilejul, ca reporter, sa colind de multe ori satele si comunele din Dobrogea, rasfirate pe camp sau adunate pe vaile largi si stancoase ale acestui tinut unic. Case, in general, saracacioase, oameni proveniti din toate colturile tarii, ce au adus cu ei traditii diverse. Oameni care par a-si fi pierdut sensul, obligati sa treaca de la o viata ancestrala, legata structural de pamantul pe care il lucreaza, pusi in fata unei schimbari pe care nu o inteleg, dar pe care ar dori sa o incerce. Oameni care au uitat sa zambeasca, dar nu si-au pierdut cu totul zambetul. Comunitati care abia acum incearca sa isi construiasca o identitate specifica. Cred ca nu as gresi daca as spune ca saracia e dusmanul cel mai mare al satului dobrogean, ca si al satului romanesc in general. Sau, cel putin, dusmanul cel mai vizibil. Un alt inamic, mult mai perfid, caci actioneaza subversiv, e ignoranta in care sunt tinuti majoritatea satenilor. Iar de ignoranta profita intotdeauna cei care au interesul sa manipuleze. Asa se dezvolta extremismul si cultura urii, xenofobia si individualismul. De aceea, lipsa investitiilor reale in emanciparea satelor, in comunicare, va avea efecte dezastruoase, care au inceput deja sa isi arate roadele. Unii dintre primari sunt comozi si nu au chef sa faca nimic pentru a schimba ceva. Altii nu pot pur si simplu, pentru ca nici ei nu depasesc media de cultura a electoratului local. Alesii care vor insa sa faca mai multe se lovesc de lipsa logisticii si a banilor, dar si de inertiile mentale ce au supravietuit caderii comunismului. Pentru a schimba aceste mentalitati e nevoie insa, dincolo de bunavointa si abilitati in comunicare, de mijloace concrete si, iata, tocmai aici se inchide cercul vicios. Cu toate acestea, sau poate tocmai din acest motiv, locuitorii satelor tanjesc sa afle cat mai multe, sa fie informati corect despre lucrurile care ii intereseaza. De aceea, destui sateni au abonamente la ziare, care circula din mana in mana. Caci, in cele mai multe sate, singurul canal mediatic la indemana il reprezinta postul public de televiziune si radio. Cu toate dezavantajele ce deriva din acest "monopol". Foarte rar se intampla insa ca problemele lor concrete sa se regaseasca in paginile ziarelor. Din oras, lumea satelor se vede diferit, e ca si cum ai scrie despre America din fata Kremlinului. Cei mai multi dintre reporterii care ajung la sate, cu ocazia vreunui eveniment, sunt in general grabiti sa afle faptele, fara a parcurge drumul anevoios, dar necesar, pana la cauze. De aceea va exista "ZIUA Satelor". Un saptamanal ce va deveni un cap de pod intre "ei" si "noi", intre "ei" si "ei". Adica intre noi, caci barierele aparute ca niste excrescente monstruoase intre oraseni si sateni sunt construite pe lipsa reciproca de informare. "ZIUA Satelor" va informa, va analiza, va face educatie. Va ajuta la crearea unui spirit civic, la cultivarea unor atitudini corespunzatoare vietii democratice. Va contribui la anularea sentimentului excluderii pe care lumea satului l-a trait in ultimii 50 de ani. In acelasi timp, oamenii din alte spatii geografice vor putea sa cunoasca modul de viata, obiceiurile si particularitatile locale. Fiind vorba de un proiect cu asemenea implicatii, asteptam si noi cu nerabdare nasterea si botezul acestui "copil" de la tara.