Copilului meu, pentru casa din inima lui

În mijlocul acestei poveşti despre suspendarea preşedintelui, despre referendumul organizat pentru demiterea sa, despre liste electorale fraudate sau nu, un prieten critica votul cuiva: „El ştie ce-i face copilului meu cu votul lui de retardat?!?". N-am să intru în detalii, cine pentru cine votase, pe cine susţinea. Am să mă opresc puţin asupra amărăciunii unui părinte (sunt sigură că sentimentul e cunoscut de mulţi) pentru care contează, dincolo de orientarea doctrinară, de simpatia, antipatia, dezgustul profund faţă de un pseudopolitician al prezentului, dincolo de scârba faţă de o clasă politică ce pare să fi abdicat, in corpore, de la cinste, dreptate, adevăr, onoare şi... alte asemenea „rahaturi", dincolo de satisfacţia de azi a propriului stomac, viitorul copilului său. Acel viitor pentru care suportă acum un prezent derizoriu.

Acel viitor pentru care încearcă acum, cum ştie el mai bine, să cosmetizeze prezentul, astfel încât copilul său să nu simtă durerea, să nu aibă contact cu impostura, cu mizeria, cu răutatea frustă. E părintele acela care nu votează în funcţie de interesul personal pe termen scurt, condiţionat de cine ştie ce aviz care trebuie să treacă de votul unor consilieri locali. E acela care nu are un teren retrocedat pe căi ilicite. E cel prin venele căruia nu curge trădarea şi care rămâne credincios valorilor în care crede de când se ştie. Aşa a fost crescut. Valorile alea pe care vrea să i le transmită copilului său.

Ce-i spui azi copilului tău? Că trăim vremuri în care răul nu mai poate fi definit? Că suntem cobaii unor ilustre mediocrităţi care decid în numele nostru, pentru viitorul nostru? Că nu, povestea asta în care nişte combinagii mânaţi de interese machiavelice au confiscat ziua de azi, pe cea de mâine şi noaptea dintre ele, nu trebuie să se termine urât (deşi are toate şansele)? Că nu, nu-i frumos să plagiezi, să induci în eroare, să manipulezi, să aduci omagii greţoase unor oameni care, cu nişte ani în urmă (nu prea mulţi, totuşi), s-au „jucat" de-a Big Brother? Că da, copilul meu, e într-o oarecare măsură frustrant să constaţi că nişte sfertodocţi cu porniri antisemite sunt numiţi în funcţii - cheie la Centru?

Şi-atunci, vorba cântecului, ţi-ai strâns fruntea grea în palme şi-ai plâns, ai plâns... Şi te-ai gândit că trebuie, în pofida tuturor, să-ţi creşti copilul frumos, trebuie să-i construieşti în inimă o casă în care ferestrele să fie larg deschise. Pentru ca acolo să intre soarele, să-şi facă, poate, culcuş visele. Poate că societatea inechitabilă în care îţi frămânţi acum zilele o să cunoască şi alte scenarii, cu actori „de-adevăratelea". Eu nu am, încă, un copil, dar sper să-i construiesc, atunci când va fi nevoie, o casă cu ferestrele spre mâine.