Cronica nereusita

"Furia" este un film dupa chipul si asemanarea societatii contemporane. Un bulibasa bogat locuieste intr-un castel tiganesc si il protejeaza pe Adrian Copilul Minune, care ii canta la petreceri. Baronul nu iarta pe nimeni. El trimite recuperatorii dupa doi pusti din Bucuresti, care ii datorau niste bani. Intr-un interviu televizat, regizorul a spus ca nu vrea sa spuna ca filmul, primul din cariera lui, este o productie reusita, ci numai ca e viu, ca are un ritm alert. Probabil ca intr-adevar asa e. Filmul are ritm si chiar raspantii semantice, are o anumita greutate, in ciuda subiectului care tine oarecum de periferia societatii. Asta poate si pentru ca acest gen de periferie risca sa inghita intreaga societate. In Constanta, filmul a rulat la cinematograful "Majestic". Chiar daca am fost la ultimul spectacol al zilei, sau poate tocmai de aceea, ma asteptam sa fie mai multi spectatori pentru un film in care s-a pompat atat de multa publicitate. Caci macar filmele apreciate sa mai tina in picioare industria cinematografiei ce se incapataneaza sa ramana sub patronajul statului! In rest, la Constanta cel putin, salile sunt mai mereu goale. Si apoi, acesta este un obicei trist, din vremea comunistilor, cand vizionarea unui film era una dintre putinele modalitati de distractie. Imi amintesc de perechile de tineri care se asezau fericiti in primul rand, mancau eugenii si se bucurau de un film american de duzina, sarutandu-se pe ascuns. Vremurile respective au trecut, dar povestea cinematografului a ramas la fel de tragi-comica. La "Majestic" de exemplu, singura surpriza placuta e renovarea toaletei. In rest, totul e la fel ca pe vremea lui Ceausescu, scaunele au tapiteria stricata si manerele rupte, peretii au acelasi var, scorojit pe alocuri, iar intrarea la balcon e barata de un grilaj metalic. Cu toate acestea, "Furia" a atras si public despre care puteai sa juri ca nu frecventeaza, in general, cinematografele. De asta data au venit pentru ca juca Adrian. Si pentru ca filmul e despre baieti de cartier, camatari, galeria furioasa a lui Dinamo, batai si cinism. Spectatorii se plictisisera inca dinainte sa inceapa filmul. Ei s-au batut cu pop-corn si au facut poante pe seama stirilor de la un post de radio FM, fundalul sonor din cinematograf, pana la inceperea filmului. Acele momente jenante, cand in sala e o lumina iscoditoare si toti spectatorii se uita unii la altii. Una dintre primele scene din film e cu Adrian, care canta intr-un concert. Atunci a inceput show-ul in sala. "Tu esti femeia visurilor mele", "Atunci cand sunt necajit", "Of, viata mea!". Distinsii spectatori au inceput sa aplaude in ritmul muzicii, de parca ar fi fost la un concert cu Adrian. Apoi, in timpul derularii actiunii, faceau galerie si ii incurajau pe combatanti. "Arde-l, da-i, daca eram io, il spargeam!". Asa ceva mi-a fost dat sa vad doar inainte de 1989, cand am nimerit din greseala la un film indian care adunase toata mahalaua. Tiganii venisera cu mic-cu mare, pirande si copii nespalati, "baga-l si p-asta mic, tanti, ca n-am cu cine sa-l las acasa!".