Cu trup si suflet

Au fost suficiente doar doua zile ca sa ajung la concluzia ca noi, romanii din tara, abia ajungem la genunchiul broastei. Nu mi-am putut imagina ca oameni care nu vad decat la televizor sau care aud doar stiri despre Romania pot sa o iubeasca in asa masura incat sa li se umple inima de bucurie cand intra in contact direct cu romanii de dincolo de Dunare. Am petrecut in Serbia doar doua zile, insa tot ce am vazut si am auzit ma determina sa-mi revizuiesc modul de a gandi cand vine vorba despre romanii de... dincolo. M-am tot gandit cum sa spun in cuvinte tot ce am trait in Banatul de Mijloc, asa cum le place lor sa spuna, accentuand astfel legatura cu Romania, si am ajuns la concluzia ca trebuie doar sa povestesc si sa las la latitudinea fiecarui cititor formarea unei impresii. Am ajuns in satul Secanj (Seciani, asa se pronunta in limba romana) duminica seara. La caminul cultural, acolo unde ne asteptau gazdele noastre, se desfasura ultima etapa a unui festival de teatru de amatori. In Romania, un astfel de eveniment nu numai ca nu mai este de interes, dar este greu de imaginat ca se mai poate organiza, data fiind asocierea cu perioada de trista amintire cand "Cantarea Romaniei" trebuia sa mobilizeze tot ce sufla pe teritoriul tarii. Romanii din Serbia sunt altfel... Au gustat fiecare moment al piesei de teatru la care au asistat si i-au aplaudat cu caldura pe interpretii care, atunci cand nu participa la repetitii, sunt agricultori sadea. Mi-am dat seama, la scurt timp dupa incheierea spectacolului, ca si relatia dintre oameni este cu totul alta. S-au adunat la biserica pentru a manca bine, sa bea cu masura si sa danseze. Sunt altfel... Oameni gospodari, seriosi, care stiu sa-si respecte cuvantul si care asteapta sa le raspunzi in acelasi fel. Cata pretuire acorda oaspetilor, mai ales celor ce vin din tara, se poate vedea dupa intalnirile pe care le-au planificat: cu vicepresedintele Guvernului Serbiei, cu ministrul Agriculturii, cu fostul ambasador in Romania si cu presedintele Camerei de Comert. Totul decurge dupa canoanele impuse in astfel de contacte, dar se schimba in momentul in care se discuta despre manifestari ce au ca obiect grija pentru suflet. Se mandresc cu scriitorii si poetii romani, sunt gata sa raspunda oricarei invitatii daca este vorba despre cultura si cinstirea eroilor lor. Razboiul nu i-a schimbat in rau pe romanii din Serbia. Din contra, i-a facut mai deschisi si mai buni, chiar daca au de recuperat zece ani de embargo si un conflict armat ale carui urme se mai vad inca. Am fost si la Belgrad... Am trecut pe langa locul in care a fost ucis Gingic si pe langa cladirile bombardate din centru, transformate in monumente. Nimeni nu trebuie sa uite razboiul. Amintirea va fi pastrata prin toate mijloacele. Si totusi, viata merge inainte. Satele arata ca orasele de pe la noi, cu case cochete din caramida, asa cum mai rar vezi prin Romania, campuri cultivate cu grija si fara... gunoaie. Pe nicaieri nu vezi urmele civilizatiei de consum. Nici macar dovezi ale trecerii animalelor spre pasuni, chiar daca ele exista in fiecare gospodarie. Mi s-a satisfacut si aceasta curiozitate: animalele merg numai pe drumul ce trece prin spatele caselor, fara sa aiba acces pe strazile din centru. Halal de ei si vai de noi! Poate vor mai trece ani si ani pana cand satele si comunele din Romania vor arata ca cele din Serbia. Tot atata timp va trece, probabil, pana vom ajunge sa ne comportam ca romanii din Serbia, care sunt mai romani decat noi.