Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:14 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum am ajuns spaima probelor şi teroarea martorilor Poliţia din Constanţa, deranjată de promptitudinea ziariştilor?

ro

19 Nov, 2012 03:30 2014 Marime text
Ionut-Zagoneanu.jpgCotidianul central „Evenimentul zilei" a publicat zilele trecute un articol intitulat „Ziariştii, acuzaţi de Poliţia Română că distrug probe şi sperie martori şi victime". Potrivit aceleiaşi surse, purtătorii de cuvânt ai Inspectoratelor de Poliţie din 38 de judeţe (printre care se află şi Constanţa) susţin că „ziariştii ajung înaintea poliţiştilor la tot felul de evenimente şi distrug probe ori sperie martori şi victime, motiv pentru care le cer şefilor Ministerului de Interne să „cenzureze" sistemul informatic al Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din toată ţara care permite anunţarea prin sms-uri a jurnaliştilor acreditaţi despre misiunile la care intervin echipajele de pompieri. „În foarte multe situaţii, urmare a acestei proceduri, reprezentanţii mass-media ajung la faţa locului înaintea echipei de cercetare şi pătrund în câmpul infracţional, deteriorând urme şi probe", este una dintre primele concluzii ale chestionarului la care au răspuns recent purtătorii de cuvânt ai poliţiilor judeţene, conform evz.ro. Altfel spus, ziaristul este de vină că ajunge mai repede la locul unui accident decât Poliţia. Cred că tot ziaristul este de vină că Poliţia Română nu poate ajunge la o înţelegere cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în vederea stabilirii unui acord privitor la mult blamatele SMS-uri. Să se decidă: ISU să anunţe evenimentele după 5, 10 ori 15 minute de la anunţarea urgenţei, astfel ca organele de anchetă să aibă timp să ajungă primele la faţa locului. Este foarte uşor să arunci vina. Ziariştii sunt cea mai mare problemă a Poliţiei? Ziariştii sunt cei care nu îl lasă de poliţişti să-şi desfăşoară activităţile specifice? Ai lege? Foloseşte-o, dacă ştii! E uşor să spui că ziariştii distrug probele. Mai bine s-ar încerca rezolvarea problemei pe alte căi. Este deranjată Poliţia din Constanţa de promptitudinea ziariştilor? Ciudat, pentru că atunci când au de mediatizat vreun caz anume, vreo campania de informare, nu se dau în lături în a anunţa evenimentul cu ceva timp înainte! Chiar au ajuns ziariştii ultima problemă a poliţiei din România? Înainte să se plângă de cine ajunge primul la locul unui accident, cred că ar fi mai indicat ca poliţiştii să facă ceva, efectiv, pentru cetăţeni. Ştiu că am plictisit pe mulţi cu acest subiect, însă hoţii din buzunare acţionează în mijloacele de transport în comun şi iarna. Mai întâi rezolvaţi problema hoţilor din buzunare şi apoi vorbiţi despre cum distrug ziariştii probele şi sperie martorii!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii