Cum au unii trecere la Curtea Supremă

Fireşte, de la bun început au fost voci care au ridiculizat demersurile procurorilor anticorupţie în privinţa combaterii sferelor de influenţă şi de interese nelegitime care acţionează în vămile constănţene. Şi nu numai. Departe de mine ideea de a fi părtinitoare sau de a fi o înflăcărată susţinătoare a demersurilor Anticorupţiei. În opinia mea, nu există oricum nimic ascuns ce nu se va descoperi şi nimic tăgăduit ce nu se va afla. Dar aceasta este o altă poveste. Ceea ce ajunge să mi se pară aproape absurd în acest caz este faptul că se apelează inclusiv la tradiţionala medicină chineză pentru a-i îndupleca pe judecători să le ridice interdicţiile suspecţilor. Iar în timp ce unii dintre acuzaţi se dau peste cap susţinând ba că sunt prea importanţi pentru a fi ţintuiţi de atâta vreme în ţară, fiind stâlpi ai Parlamentului României, ba că au afaceri de administrat în afara ţării (deşi, culmea, taman pentru astfel de afaceri au fost deferiţi instanţei), ba că suferă de ceva ce nu trebuie numit şi au nevoie de medicină tradiţională asiatică, alţii nici nu se prezintă la proces, sunt reprezentaţi din oficiu şi beneficiază din plin de indulgenţa şi, de ce nu, empatia judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Unii au înţeles simpatia trezită de marii absenţi ai procesului prin avocaţii din oficiu şi nu au mai pus întrebări. Alţii, totuşi, nu au putut fi împăcaţi cu gândul că alţii au avut trecere la instanţă în timp ce ei, cu avocaţi aleşi, cu prezenţă, prestanţă şi cu meserii maxim de importante, nu s-au bucurat de acelaşi tratament. Şi au făcut recurs. Rămâne de văzut dacă recursurile vor avea succes. Cu toată importanţa personajelor în discuţie.