Cum scade Mazăre în ochii electoratului
Cum scade Mazăre în ochii electoratuluiCriza se face simţită şi în bugetul local al municipiului Constanţa. Pensionarii primesc mai puţine pachete cu alimente, iar cafeaua e pe sponci. Bugetul s-a redus, s-au redus şi cheltuielile, iar personalul din Primărie, cel în plus, a fost concediat. Cam gata deci cu pomenile electorale din bani publici, în contul cărora primarul Mazăre îşi umfla imaginea în fiecare mandat. Edilul Constanţei este din ce în ce mai puţin prezent în spaţiul public local, excepţie făcând apariţiile de la şedinţele Consiliului Local pe care le exploatează la maximum din punct de vedere al imaginii, cu declaraţii menite să şocheze. Dar ce ne-ar mai şoca oare în legătură cu Mazăre? Ne-ar mai mira ceva câtuşi de puţin? Electoratul ţintă al lui Mazăre este, după cum se ştie, pensionăretul. Însă pensionarii nu au nevoie să audă declaraţii şocante, această categorie de public a fost legată de Mazăre, nu emoţional, ci visceral - din păcate - prin pachetele cu alimente donate lunar, în numele primarului, însă din banii municipalităţii. Este greu de acceptat pentru unii, însă acesta este adevărul: pensionarii, majoritatea, au oferit la alegerile locale voturi contra hrană, iubindu-l pe Mazăre doar pentru că le dă, nu ideologic şi nu neapărat emoţional, deşi mulţi dintre bătrâni l-au perceput ca pe un nepot sau ca pe un fiu, iar „babele“ i-au mai scăpat edilului câte-un pupic când s-au întâlnit cu el prin cluburi. Prin cele de pensionari. Pensionăretul Constanţei scapă însă din mâna fidelizării electorale, întrucât stimulul s-a împuţinat şi este chiar pe cale de dispariţie. Robinetul cafelelor şi ceaiurilor pentru sindrofiile din cluburi, cele care nu au fost închise din cauza recesiunii, este deschis cu ţârâita, doar în week-end, în restul zilelor din săptămână pensionarii fiind nevoiţi, dacă vor, să vină cu cafeaua sau cu ceaiul în termos. Şi cum să mai fie ei prieteni cu Mazăre, cel rămas fără bani la buget, şi devenit, din motive de criză, strâns la pungă şi neprietenos?! Au fost învăţaţi să primească - nu discutăm aici că ar avea sau n-ar avea dreptul şi nici etica ţinutului pe la uşile pieţelor şi a cozilor interminabile -, să li se dea, iar acum, că nici Mazăre nu-şi mai face apariţia printre ei, încrederea, legătura nefiresc ombilicală cu edilul iniţiator de pomeni scârţâie, ca şi bugetul. Ca şi salariile inspectorilor de la fiscul local, rămaşi şi ei fără bani de stimulente. Mazăre şi-a umflat, cum spuneam, imaginea şi datorită acestor pomeni dirijate către electoratul ţintă din bani publici, iar acum, că s-a ajuns la fundul sacului, se sparge ca un balon de săpun. Cu ce să mai hrănească electoratul dacă resursele sunt pe sfârşite? Din propriul buzunar? Nu că n-ar avea de unde, dar mă îndoiesc. Acu' să vedem dacă mai iese Mazăre primar!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp