Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:21 08 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum se pune un ziar pe roate

ro

08 Feb, 2003 00:00 884 Marime text
Undeva, departe de tarabele dezlantuite ale marelui nostru oras, se munceste de zor la nasterea unui nou ziar. Sau a unei gazete, ca nu se stie inca ce va fi, baietel sau fetita. Ursitoarele ne-au soptit ca, daca toate merg bine, pruncul ar trebui sa vada lumina tarabelor la 1 martie, cand tot omul isi aminteste ce mult isi respecta aproapele si se cazneste sa-i dovedeasca asta intepandu-l cu un martisor in moalele pieptului. Martisoarele sunt un fel de insigne pentru vremuri de pace, numarul lor proband gradul de respect pe care ni-l poarta cei din jur. Deci reteta e foarte simpla: un ziar in plus pe tarabe, o sansa in plus pentru cetateni sa se simta umpluti de respect. Sigur, mai sunt cateva lucruri de lamurit pentru ca schema sa functioneze din plin: conteaza, de pilda, sa stii de la cine e martisorul pe care ti-l prinzi in piept. Ca una e sa ti-l dea vecinul de la unu, care ti-a tot intepat cauciucurile ca sa inhate locul tau de parcare, si alta e sa ti-l dea odrasla aluia de la patru, pe care-o plateai tu sa-i fure oglinzile si stergatoarele. Despre asta, deocamdata, n-am aflat de la ursitoare decat ca povestea e legata de niste masini. Ce legatura ar fi intre ziare si masini? Pai unele ziare sunt (si) mijloace de comunicare in masa iar unele masini sunt (si) mijloace de transport in comun. Iar unde-i transport in comun e si-o tara de comunicare in masa: cand schimbi o barfa cu vecinul de scaun o aud si pasagerii din jur, daca-si incordeaza nitel urechea. Si ce altceva e mass-media decat o barfa nitel mai organizata. Daca sincronizezi miscarile din urechi, esti pe drumul cel bun. De ce si-ar fractura calatorii urechile dupa te miri ce chilipiruri auditive cand pot primi, in conditii sporite de confort si securitate, doar barfe de firma, omologate si atent coafate. Pe firul acestei logici au mers, initial, si moasele noastre, gasind, la capatul sau ombilicul unui post de radio. Lucrurile au mers, initial, foarte bine, asa cum pornesc, de altfel, toate cele pe-aici: cu surle si trambite, artificii si panglicute, entuziasm, delir, energie, tupeu, optimism si avangardism. Reteta e clasica: se aduna o armata de tineri, se vara-ntr-o oala frumos colorata, se baga-n ei mixerul promisiunilor, se scoate tot untul ideilor, idealurilor, se taie cate putin compozitia cu otetul experientei, se adauga mirodenii traditionale precum neputintele, interesele, imitatiile si platitudinile, se amesteca iar pana se obtine o pasta fada si groasa, se vara apoi mixtura la cuptorul cu microunde, se incruciseaza bratele si se asteapta. Intre doua reprize de fum se pune si muzica. Reteta e apoi automatizata la sange, pana cand si bucatarii sefi sunt inlocuiti de aparate, mai putin costisitoare si mai performante, obtinandu-se astfel un post perfect, atat de perfect incat, dupa ce s-a lipsit de oameni care sa-l impinga pe unde, se va lipsi si de oameni care sa-l asculte. Si uite-asa o statie radio devine, treptat, o statie orbitala, apogeul oricarui canal mediatic, moment marcat prin ruperea de orice legatura telurica si-nceputul comunicarii cu civilizatiile extraterestre. Astfel se face ca, in cele din urma, nici macar soferii firmei de transport in comun nu-si mai ascultau postul, preferand canale ceva mai telurice, la capatul carora mai respirau, inca, oameni. Iata, insa, ca si pe moasele statiei orbitale le-a ajuns nostalgia. Au lasat comunicarea cu civilizatiile extraterestre si s-au hotarat sa coboare pe Terra. Sa puna pe roate un ziar. Roate aveau destule, cititori cat cuprinde: calatorii, pe langa bilet, pot primi si un ziar. Mai trebuie doar facut ziarul, reteta deja exista: se-aduna o armata de tineri, se vara-ntr-o oala frumos colorata, se baga-n ei mixerul promisiunilor, se scoate tot untul ideilor, idealurilor si sperantelor, se taie cate putin compozitia cu otetul experientei, se adauga mirodeniile traditionale... Ei, dar sa nu vorbim inca de mirodenii. Poate ca pana acolo se arde mixerul. Nu-i nevoie, la urma urmei, decat de niste tineri cu vana. Iar, din cate ne-au soptit ursitoarele, vana e din belsug. Doar succes le mai trebuie. Atunci, mult succes!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii