Cum va fi la 65?

La 65 de ani, atunci când vrea guvernul să ieşim toţi la pensie va fi... mulţi dintre noi nu vom mai fi. Ce-i drept, nimic nu este bătut în cuie, iar surprize încă mai pot apărea, dar totuşi, dacă va fi aşa...

În multe ţări, bineînţeles, mai răsărite decât România, vârsta de pensionare este 65 de ani. Aşadar, pe plaiurile mioritice nu s-ar descoperi cine ştie ce soluţie minune care să scoată la liman poporul. Totuşi, statisticile arată că media de viaţă din România este mult mai mică decât a populaţiilor din alte ţări şi, ce-i mai grav, tot scade. Specialiştii spun că motive ar fi destule. Poate că nu se mai munceşte la fel de mult ca altădată, căci plugul a cam fost lăsat la o parte, ogoarele pe care sute de mii de oameni prăşeau la 40 de grade tot scad, iar minele nu prea mai sunt, însă stilul de viaţă al secolului XXI şi alimentaţia tot mai nesănătoasă omoară pe capete.

Şi totuşi, care mai este durata medie de viaţă a românilor? De exemplu, în 2005, reprezentaţii de atunci ai Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei spuneau că valoarea medie ar fi de 71,19 ani. Între timp a mai scăzut şi se pare că la ora actuală, ar fi de 69 de ani. Ce-o mai fi în vreo zece ani, Dumnezeu cu mila. Iar dacă fiecare îşi aduce aminte sau întreabă pe la câţi ani s-au dus părinţii străbunicilor, străbunicii şi apoi bunicii... cam s-ar vedea ce ne aşteaptă şi pe noi. Aşa că, cel puţin statistic, o parte dintre noi am mai avea vreo cinci ani în care să ne bucurăm de... liniştea pensiei. Şi atunci stai să te întrebi dacă merită ca 40 - 45 de ani să dai „statului" o sumă destul de frumuşică pentru... nimic. Să mai spere un român care acum are 25 de ani că, odată ajuns la venerabila vârstă de 65 mai şi apucă măcar vreo zece ani să beneficieze de pensia pe care, fără doar şi poate, o merită?

La această oră, vârsta de pensionare este de 58 de ani şi şapte luni pentru femei şi de 63 de ani şi şapte luni pentru bărbaţi. Cică e prea puţin şi trebuie să ne aşteptăm la un colaps al sistemului public de pensii, prevăzut undeva, pentru 2060. Şi cum viitorul copiilor noştri şi al patriei noastre valorează mult prea mult, trebuie evitat acest lucru, pe spatele tot a celor care lucrează cu carte de muncă. De asemenea, mai există însă şi o altă problemă. Odată ce o persoană îşi pierde locul de muncă, după 45 de ani, puţine şanse mai are ca un alt angajator să-i mai accepte serviciile. Iar această şansă scade odată cu creşterea vârstei de la care cineva rămâne şomer. În plus, puţini mai sunt consideraţi „buni de ceva" după aproximativ 55 de ani, iar în consecinţă, sunt disponibilizaţi, fie din motive de eficienţă, fie... estetice. Mulţi spun, poate pe bună dreptate, că odată ce nu mai este la prima tinereţe, este greu să ţină pasul cu „generaţia tânără". Şi aşa rămâne şi fără loc de muncă, iar până la pensie... tot mai e. Dar evităm colapsul.