Cutarica PSD, nascut cu vorba-n gura

Subiectul „presa-pericol public" s-a cam perimat în ultima vreme, chiar dacă liderii îi consideră pe cei care tastează pe calculator nişte criminali în serie, care sunt gata să otrăvească instituţiile statului, numai să-şi simtă orgoliul mângâiat.

Dar de ce nu spune nimeni nimic despre jurnaliştii care sunt „alintaţi" de multe ori pe zi cu interjecţii scabroase şi apelative demne de comportamentul unul cioban uitat de omenire în vârf de munte şi care comunică doar cu oile. Dar cine oare sunt aceste personaje pitoreşti care îşi varsă frustrările personale pe ziarişti? Indivizi culţi, care se înghesuie să facă rost de titluri de doctori, chiar dacă nu ştiu, că dacă se cheamă aşa, nu pot să prescrie medicamente. Avem totuşi un anunţ pentru ei: jurnaliştii nu sunt angajaţii lor, sau ai mamei lor, cărora pot să le pună pumnul în gură şi să le aplice ochelarii de cal la ochi, pentru că am învăţat să spunem adevărul, unul toxic pentru anumite autorităţi. Ustură adevărul? Doare sinceritatea? Întrebările delicate sunt săgeţi care i-ar putea atinge în cel mai sensibil loc? Cu siguranţă! Dar la cât de groasă le este pielea, se îndoaie... întrebarea. Şi dacă tot l-au deranjat ziariştii pe domnul primar, sau preşedinte, sau consilier, sau ce-o fi, dar funcţie pe criterii politice să aibă, atunci să suporte consecinţele. Ei cred că dacă ţipă sau se trag de şireturi impun mai mult respect, sau frică, deoarece, atunci când erau securişti, se oprea vântul din adiat, apa din curs şi omul din gândit, numai la vederea chipului lor, ce inspira adânc respect. Dar, cei mai cei, rămân tot pesediştii, deh, suspină după Stalin în sinea lor de partizani de stânga. Dar deontologia profesională nu permite unui jurnalist să-şi exprime părerile personale despre un subiect sau altul, în timp ce cutărică PSD îşi dă drumul pe unde-i vine şi mai scapă chestii maronii din gură (ciocolată, rahat şi alte dulcegării), care-i fac viaţa mai frumoasă. Cu siguranţă, genul acesta de supăraţi se uită în oglindă dimineaţa şi se pupă, apoi se mângâie pe capul destul de pătrat şi pleacă într-o altă zi de exercitare a puterii. Dar mai sunt şi colegi din presă care sunt fericiţi să fie blagosloviţi de cuvintele duhovniceşti ale mai-marilor urbei. Nu putem să le urăm decât să le fie de bine!