Darul renasterii

Scoala romaneasca a fost mereu foarte bine privita. Sistemul nostru de invatamant a dat, ani de-a randul, roade. Si chiar foarte bune. Inventatori, medici, ingineri, informaticieni, "produse" ale invatamantului romanesc au facut valva in lume cu descoperirile lor.

Ana Aslan, Henri Coanda, Petrache Poenaru si Ioan Pop de Popa sunt doar cateva nume din lunga lista a celor ce au facut descoperiri cunoscute in intreaga lume. Specialistii autohtoni prezentau incredere si garantie, lumea se astepta la rezultate bune. Numai ca, din pacate, in ultima vreme mai multe cazuri de culpe medicale au atras atentia presei. Copii morti din cauza greselilor medicilor, pacienti nemultumiti si nenumarate semne de intrebare asupra deciziilor cadrelor medicale. Bolnavi internati cu rugaminti, operatii nereusite, mizerie in spitale, toate acestea formeaza tabloul lugubru al sanatatii romanesti. Din pacate, de foarte multe ori, victime ale nepriceperii si inconstientei medicilor sunt copiii. Intr-adevar, medicii au dreptate. "La spital se mai si moare", sustin cei care au depus un juramant prin care au promis ca vor face tot ceea ce le sta in putinta pentru a salva vieti omenesti. Asa este. In spital se naste si se moare, dar se mai si renaste. Cei care au trecut prin boli grele si au avut zile, spun de obicei ca se simt ca si cum s-ar fi nascut a doua oara. Insa, din nefericire, aceasta sansa nu este la indemana oricui. Nu toti primim darul divin de a avea o a doua oportunitate, mai ales cand la mijloc intervine si inconstienta cuiva care ar trebui sa stie ce face. Medicul este inger si demon in acelasi timp. El da viata, dar poate sa si ia acest dar. Pozitia ingrata a celui care are grija de sanatatea semenilor sai poate fi, intr-adevar, deplansa si admirata deopotriva. Insa, paradoxal, doctorii romani au numai pe plaiurile natale o imagine atat de patata. Am citit intr-un cotidian central zilele trecute, cum ca medicii din tara noastra sunt foarte cautati in Italia. Si mi-am pus intrebarea: "Oare ce pentru italieni este bun, pentru noi nu este?". Se poate ca doctorii nostri sa fie buni numai pentru altii? Sau cautam noi nod in papura pentru orice? Este adevarat, in spitalele romanesti nu poti face nimic daca nu dai bani. Toti ne-am lovit macar o singura data de aceasta problema. Pornind de la infirmiere, ajungand la asistente, anestezisti si terminand cu medicii, toti sunt bucurosi daca le bagi ceva in buzunar. O atentie macar. Acum nu prea mai merge cu cartonul de Kent si cu pachetul de cafea ca in vremurile comuniste, pentru ca sunt la moda sutele de euroi indesate cu incredere in buzunarul halatului. Si cel in mainile caruia stau sanatatea si viitorul tau sau ale unui om drag, nu va spune niciodata nu. Oare si in Italia iau spaga medicii romani? Ma indoiesc. In primul rand, mentalitatea occidentala este alta. In al doilea rand, si asta pentru a le lua pe de-o parte apararea autohtonilor, salariile sunt mult mai mari in strainatate. Sau cel putin decente. Acolo doctorul nu are pe cap si probleme zilei de maine, ci numai soarta pacientilor pe care ii are in grija. Si, cu toate acestea, stau si ma gandesc la faptul ca in tara noastra ar trebui sa faca medicina numai cel cu vocatie. Omul care crede in binele facut celui de langa el si care nu se asteapta la nimic din partea celuilalt. Cel care nu cauta inavutirea, ci numai respectarea unui juramant milenar. Ar trebui sa fie medici, nu oameni de afaceri care practica o meserie ca oricare alta. Iar pe de alta parte, ar trebui sa fie constienti ca, oricat de dedicati pe altarul meseriei s-ar considera, cei pe care ii au in grija sunt oameni, atat la cinci, cat si la 90 de ani. Si ar trebui sa tina seama de faptul ca si el, medicul, este om.