De ce ar fi injust verdictul în cazul ISU Dobrogea

Şi având în vedere, desigur, şi faptul că procesul a fost suspendat un an de zile, cât timp dosarul s-a umplut de praf la Curtea Constituţională, aşteptând să fie analizate şi soluţionate diversele excepţii de neconstituţionalitate invocate în cauză de avocaţii apărării. Justă sau mai puţin justă, sentinţa pronunţată de magistraţii Curţii Supreme pare că aduce cu sine mai degrabă încurcături decât să rezolve situaţiile injuste. Nu de alta, dar dincolo de pedepsele cu suspendare sau cele cu executare efectivă, instanţa a hotărât anularea lucrărilor de concurs şi a documentelor de încadrare pentru mai mulţi dintre subofiţeri, despre care a reieşit, pe parcursul procesului, că ar fi obţinut posturile de la ISU Dobrogea în mod injust, profitând de ajutorul ofiţerilor din comisiile de control sau de corectare. Ok, toate bune şi frumoase, să zicem că justiţia a fost servită. Să spunem că s-a făcut dreptate, iar cei care au intrat în instituţie în mod injust vor fi daţi afară. Numai că măsura ar fi fost bună şi corect aplicată, din punctul meu de vedere, dacă s-ar fi luat pe moment. Sau cel puţin nu la cinci ani după încadrarea oamenilor în sistem. Să punem succint pe hârtie problema: să zicem că eu aş fi unul dintre cei care au beneficiat de sprijin la concurs şi m-am încadrat în mod mai mult sau mai puţin fraudulos la ISU Dobrogea. În august 2007. Trec un an-doi, iar „buba" concursului începe să se spargă. Vin controale de la Bucureşti, una-alta, iar la aproape doi ani după concurs - timp în care eu m-am specializat cât am putut la ISU sau, în orice caz, mi-am desfăşurat mai mult sau mai puţin activitatea prevăzută în fişa postului, aşa încât să pot să-mi iau salariul lunar - conducerea instituţiei este încătuşată pentru fraudarea examenului. Mai trec vreo două-trei luni, în care ofiţerii stau în arest, iar eu, angajat fraudulos (să spunem), îmi desfăşor în continuare activitatea la ISU, căci nimeni nu îmi spune nimic, prezumţia de nevinovăţie operând şi în cazul meu. Iar după vreo două luni, conducerea ISU este trimisă în judecată, rechizitoriul devine public şi se află că sunt printre cei cu lucrările falsificate. Cu toate acestea, timpul trece şi eu rămân angajat încă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea şi îmi desfăşor activitatea în continuare, pentru care primesc salariu (înjumătăţit şi ciopârţit, ca pentru toată lumea). Iar după cinci ani în care îmi desfăşor activitatea la ISU Dobrogea, mai bună sau mai rea, dar muncesc şi mă specializez acolo, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vine şi-mi anulează documentele de încadrare, pe motiv că am intrat fraudulos în sistem. Ok, să zicem că sunt de acord, am trişat la examen. Dar ne dăm seama de asta la cinci ani după angajare? Când eu deja am încasat nişte salarii? Când eu deja am servit societatea şi mi-am riscat viaţa pentru cetăţeni şi pentru bunurile lor? Iar dacă muream în misiune, ce se întâmpla? Eram degradat post-mortem şi mi se anula, tot post-mortem, dosarul de încadrare? Să nu ne înţelegem greşit, îmi dau seama că, cel mai probabil, sentinţa Curţii Supreme este justă. Dar, din punctul meu de vedere, vine mult, mult prea târziu, când deja ideea de a împărţi dreptatea la ISU Dobrogea creează mai mult haos decât aşează lucrurile. A, culmea! Sentinţa nu este definitivă, aşa că nu voi fi dat afară. Încă. Nu acum. Ci după cine ştie câţi ani, după ce voi mai fi fost în câteva misiuni şi voi mai fi încasat câteva salarii. Ah, şi să nu uităm că, una peste alta, vorbim despre a da afara circa 200 de persoane dintr-un inspectorat în care schema de personal nu este acoperită oricum.