De ce francezilor le reuşesc protestele şi românilor nu?

Pe lângă multe alte aspecte prin care românii sunt diferiţi ca de la cer la pământ de ceilalţi europeni, cel mai evident, în aceste zile, pare să fie modul în care românii protestează şi îşi cer drepturile în faţa autorităţilor statului.

Disperarea românilor, chiar dacă nu este vădit etalată în faţa autorităţilor, atinge pe zi ce trece cote din ce în ce mai alarmante. Oamenii îşi pierd locurile de muncă, iar autorităţile sunt mereu neputincioase şi fără soluţii. Nu mai departe de zilele trecute auzeam că aproape 50% dintre români sunt de părere că se trăia mai bine pe timpul răposatului Ceauşescu. Erau mai puţine bunuri, dar mai multe locuri de muncă şi mai multă solidaritate. Solidaritate care lipseşte fără îndoială în zilele noastre. Nu mai suntem în stare să ne cerem drepturile pierdute sau călcate în picioare pentru că avem mari şanse să ni le pierdem de tot pe cele care ne-au mai rămas. Nu mai există un singur glas atunci când intenţionăm să cerem ceea ce ni se cuvine. Vor exista nenumărate altele care vor face un pas înapoi, tocmai pentru că ne-a dispărut solidaritatea. Dacă ar fi fost să trăim Revoluţia în aceşti ani, cu siguranţă pagina de istorie referitoare la Revoluţia Română nu ar mai fi fost o pagină neagră a istoriei. Pentru că nimeni nu ar mai fi avut bravul curaj al românilor de atunci, nimeni nu şi-ar mai fi dat viaţa pentru interesul ţării, pentru ca să se schimbe ceva. Acum, protestele sunt, pe lângă scopul lor vehement de a-şi arăta nemulţumirea faţă de sistemul actual, un bun prilej de a lipsi de la muncă, de a te distra, eventual dansa în Piaţa Victoriei din Capitală, de a face spectacol pentru toate televiziunile care te filmează tăvălindu-te pe stradă într-un jalnic stil actoricesc şi deloc impresionant. Părerea mea. Pentru că a ne cere drepturile nu înseamnă a ne înjosi. Asta este una dintre multele diferenţe pe care le au românii versus francezi când vine vorba despre forma de protest. Chiar dacă sunt aprig blamaţi pentru faptul că îi prigonesc pe rromii aciuaţi în taberele de la periferia metropolei, au tot dreptul să facă acest lucru. Însă ştiu să fie decenţi şi să nu se înjosească atunci când cel mai mărunt drept constituţional le este încălcat de cei în care au investit încredere şi le trădează aşteptările. La fel ca şi la noi, sindicatele franceze care se opun reformei pensiilor au anunţat că două noi mobilizări la nivel naţional vor avea loc pe 2 şi 12 octombrie, sindicatele fiind decise să continue protestele chiar dacă autorităţile au susţinut că nu vor schimba proiectul legii pensiilor. Şi chiar aşa vor face. Pentru că ei nu sunt români şi nu au lideri sindicali care renunţă la protest la prima firimitură aruncată de cine trebuie.