De ce strigă protestatarii "cu bube"?!

De fiecare dată când mă gândesc la protestele din ultima vreme încep să fredonez în gând celebra melodie a Dalidei "Paroles, paroles".

Hai, cântaţi cu mine: "Proteste, proteste, proteste... lalala lalalalalala". Vedeţi că se potriveşte?!?! Şi dacă vi se pare că fac mişto de acţiunile sindicale aveţi toată dreptatea din lume. Pentru că, după ce principalul partid de opoziţie şi-a îndemnat adepţii să iasă în stradă, iar sindicaliştii s-au decis să mărşăluiască... să-mi fie cu iertare, dar eu nu prea mai cred în coincidenţe. Şi au dat-o pe spontane. Dintr-acelea anunţate prin sms-uri şi mail-uri, bine regizate şi puse la punct, cu pancarte şi foicele printate şi frumos desenate, cu sloganuri şi cu "Ieşi afară, javră ordinară!". Păi, mă, băieţi! Măcar fiţi inventivi şi nu mai folosiţi sloganul preferat al galeriilor atunci când nu mai vor un anume antrenor pe bancă sau atunci când hulesc conducerea clubului ori pe vreun jucător care a dat chix. Mişcarea sindicală înseamnă altceva, iar vouă nu vă iese. Motivele sunt foarte simple: cei care vă scot în stradă nu au nicio treabă şi nici un of de voi sau de problemele voastre. Ei au ca unic scop agitarea apelor, a oamenilor... Este, din punctul meu de vedere, destul de uşor să manipulezi nişte indivizi şi să-i faci să-şi plângă de milă. Şi vă recunosc: de unii dintre ei chiar şi mie îmi este milă. Ştiu că există oameni care au ieşit în stradă din convingere şi din disperare. Însă, mai există o categorie: cei cu Hermesu pe braţ, cei care-şi permit vacanţe exotice şi ţoape de firmă, care le cumpără copiilor de Crăciun orice îşi doresc aceştia şi care nu aşteaptă ziua de salariu pentru a-şi umple frigiderele. De ce urlă ăştia?! De ce ţipă, de ce se agită?! Pentru ce? Pentru că eu nu cred că le convine să atragă atenţia asupra lor. Cred că ar face mai bine să se ascundă în găuri de şarpe până uită lumea de ei. Sau i-a tras şefu de mânecuţă, ca la şcoală, le-a desprins un fir din matricolă şi i-a scos în stradă, îmboşcănaţi cu hăinuţele lor firmate, pentru a da bine. Că poate vântul le mai usucă nişte "bube". Mai sunt şi şefii. Aceia care, la trecerea convoiului de protestatari, ies pe scările instituţiei şi îi priveşte asemenea unui lider maxim. Şi ei, aşa-zişii sindicalişti, îşi rup corzile vocale-n două. Pentru ce?! Cred că degeaba. Au dreptate? Numai o parte dintre ei. Şi, trebuie să le mărturisesc că eu, în locul lor, aş protesta în altă parte. Nu în faţa cui s-au măscărit toţi cei care-şi pupă-n dos şeful, ci chiar în faţa ăluia care a dat banii la "pretenari", prin contracte fără folos sau cu un scop: îmbogăţirea cui trebuie. Aş da vina şi aş striga în faţa ăluia care a dat pământurile oraşului "investitorilor" care sunt atât de importanţi încât, din lipsă de fonduri şi dând vina pe criză, provoacă surparea străzilor. L-aş blama pe acela care îmbogăţeşte cameramanii de la televiziunea care-i aparţine şi pe celălalt, care, dacă ne aducem aminte, când Constanţa era sub zăpezi el dansa în Brazilia. Iar noi, cei care protestăm acum, ne gândeam de ce nu putem circula prin oraş. Că bani avea. Să v-o spună "muşteriii" de la licitaţii. Dar noi nu şi nu...! Credem orice ni se spune şi hulim întotdeauna persoana indicată. Nu spun că există numai îngeri şi demoni în politica românească, pentru că nu este adevărat. Însă, situaţia este asemănătoare şi printre sindicalişti. Dacă cernem protestatarii buni de cei... răi îi vom regăsi pe cei care au palate, nu case, care au dat o semnătură şi au retrocedat Constanţa sau care sunt cercetaţi în cine ştie ce dosare de mită. În situaţii dintr-astea ce credibilitatea mai au protestele?!