Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:53 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Despre refugiaţi şi nu numai

ro

15 Sep, 2015 00:00 2511 Marime text
Greutăţile, sărăcia, îndoctrinarea, complexele, bolile grave ale societăţii româneşti îşi arată efectele zilele acestea. Efectele, deocamdată, sunt traduse prin mii de comentarii postate pe reţele de socializare (şi nu numai) la adresa imigranţilor.
 
Concluzia mesajelor? Imigranții sunt scursura umanității. Sunt teroriști şi violatori. Vin să ne impună religia lor. Nu îşi doresc doar să creeze state arabe, nu, nu, ci să schimbe toată Europa! Şi cum îşi permit ei să vorbească despre religie, când nici măcar de copiii lor nu au grijă? Sunt sălbatici. Ca să redau un comentariu de pe Internet, „Tu îi primeşti cu braţele deschise şi îi priveşti cu compasiune, iar mâine o să-ţi taie capul că eşti necredincios“. Ar trebui „împuşcaţi“, potrivit unui alt mesaj.
 
Wow! Se pare că românii le-au văzut pe toate, le-au înţeles pe toate. Mai mult decât atât, ştiu şi ce este de făcut, au soluţii. Ştiţi unde e ironia? Reţelele astea de socializare, unde se scriu frenetic mesaje la adresa imigranţilor, sunt pline de poze cu sfinţi şi rugăciuni de genul „Dă-mi, Doamne!“. Cu citatele lui Arsenie Boca, de asemenea, stăm foarte bine. Şi apoi... surpriză! Cruzime, intoleranţă, cinism, aş spune.
 
Ştiţi, ne este frică de Ebola, de boala vacii nebune, deşi probabilitatea că vom muri din cauza condiţiilor din spitalele româneşti este mult mai mare. Dar, hei, asta e viaţa în România, lăsăm sistemul medical aşa cum este! Ne este frică să nu murim din cauza exploziilor puse de teroriştii care s-au infiltrat printre refugiaţi, deşi probabilitatea să murim tăiaţi de vecinu' de peste gard este destul de mare. Sau am putea să fim violaţi de unii din Vaslui. Sau să nu fim salvaţi de pe un vârf de munte, ştiţi cum e cu pregătirea pe la noi… Dar, hei, asta e viaţa în România, ne este frică de răul care ar putea să vină şi îl eradicăm cum ştim noi mai bine: instigând la ură.
 
Pe 11 septembrie, americanii au comemorat fapta de neimaginat a unor extremişti. Însă au făcut aceasta alături de arabi, iranieni, egipteni, chinezi, indieni, pentru că toţi au pierdut pe cineva în acea zi. Indiferent de limba maternă, de religie sau de stilul de viaţă, ştim că un popor, o religie, o cultură nu pot fi definite de acţiuni insulare. Aşa cum românii nu sunt toţi hoţi, nu sunt toţi cerşetori, doar pentru că s-a întâmplat ca unii dintre noi să se comporte aşa peste hotare.
 
Nu spun că ceea ce se întâmplă în prezent în întreaga lume ar trebui să nu ne îngrijoreze sau să nu ridice semne de întrebare. Însă dacă soluţiile noastre ca popor nu fac decât să instige la ură şi să promoveze intoleranţa, atunci... ce rost mai au? Haideţi să ne preocupe mai mult „asta e viaţa în România“!
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii