Dezinvoltură vecină cu nesimţirea Ce demisii? Ce onoare? Acum ne cerem scuze şi gata

Recunosc, mereu am fost cârcotaş legat de demisiile „de onoare“ (şi nu prea) ale unor miniştri, prim-miniştri, preşedinţi de partide şi politicieni în general. Niciodată nu m-au încălzit cu nimic astfel de gesturi, căci vedeam că dincolo de demisiile fluturate cu nonşalanţă ioc alte forme de răspundere politică (ori penală, administrativă, civilă etc.) pentru gravele „erori“ ce cauzau demisiile în sine.
 
Şi pentru că am fost nemulţumit şi cârtitor şi mi se părea strigător la cer să „ştergi“ fapte grave cu o simplă demisie (care, de altfel, nu afectează veniturile rotunjoare ale distinşilor aleşi), iată că politicienii români ne dau de înţeles că ne-am lins pe bot şi de acest minim gest de asumare a răspunderii. Ce demisii, frate? Ce-i aia onoare? Acum ne cerem scuze şi funcţia merge mai departe, nu ne-o mai ia nici Necuratu'.

Trăim vremuri nebune cu adevărat. Mă tot uit în jur şi zău dacă înţeleg de unde atâta dezinvoltură vecină cu nesimţirea la aleşii noştri.

Nu iau partea nimănui, dar, când admiţi singur că e foarte probabil ca o structură din subordinea ta (să nu zic la comanda ta) să fi procedat greşit faţă de mii de oameni, să îi fi agresat, să îi fi gazat şi aşa mai departe, nu e oare momentul să faci şi tu un pas înapoi, adică să îţi dai demisia? Nu e oare clar că nu ai fost competent să gestionezi corect situaţia structurii de care tu răspunzi, că tu eşti „cel mai şef“, din funcţia în care ai fost pus? Nu simţi că e momentul să predai ştafeta unuia care se pricepe mai bine? Nu, frate! Nimic de genul ăsta. „Îmi cer scuze“… şi atât.

 La fel şi mai departe în ierarhie, nimeni nu se simte şi cred că nimănui nici prin cap nu îi trece să îşi dea demisia. Să spună adio puterii imediate. 

Exact aceeaşi situaţie şi la vârful unora din cele mai mari partide din ţară. Repet, nu iau apărarea nimănui, nu ţin cu absolut nimeni. Dar când vezi cât de mult rău face imaginea ta partidului pe care îl reprezinţi, când vezi că nimeni nu te mai vrea, când simţi valuri întregi de ură venind spre tine, când mii de oameni vor să pleci şi să îi laşi, nu îţi vine să îţi dai demisia din funcţia pe care o ai şi să laşi pe altul în loc? Nu, nu îţi vine. Chiar deloc.
 
Atâta lipsă de bun simţ, să nu zic mai mult, zău dacă o înţeleg!