Editorial Din dragoste pentru Constanţa…

Recunosc că titlul mi-a dat bătăi de cap oscilând între cel ales şi „Constanţa lui - cum ar fi?“. Tot ce voi înşirui mai departe nu este o utopie, este o realitate pe care noi trebuie să o alegem şi să o cerem fără să blamăm un fost, un actual sau un viitor primar. Niciodată n-am acceptat atitudinea umilă, dar azi cerşesc de la sutele de mii de constănţeni spirit civic, patriotism local, responsabilitate şi gust pentru frumos. O să enumăr, rând pe rând, o serie de imagini care vor aprinde în fiecare dintre dumneavoastră o luminiţă, dar mie, dacă tot ce urmează să scriu s-ar adeveri curând, mi-ar însenina dragostea faţă de oraşul natal.
Avem din ce în ce mai mulţi iubitori de ciclism în oraş, dar acum invoc simplitatea pedalatului amator într-o variantă foarte civilizată şi modernă. Cum ar fi dacă pe o pistă de biciclete sigură am putea să ne deplasăm agale din orice capăt al oraşului până la unul dintre puţinele parcuri rămase şi să ne tragem sufletul la „iarbă verde“? Astăzi, învechitul „picnic“ s-a transformat în barbarul „grătar“ ce lasă în urmă gunoaie şi arsuri gastrice, dar ce ar fi dacă am vedea cupluri de tineri care mănâncă un sandvici şi un măr pe o pătură întinsă pe iarbă?

Pe cine ar contraria o investiţie majoră într-o sală polivalentă pe malul mării care să găzduiască meciuri ale naţionalelor de handbal, baschet, tenis, volei şi spectacole ale unor artişti români consacraţi sau, de ce nu, vedete internaţionale? Cum acceptăm ca noi, la un pas de Marea Neagră, să ne îmbătăm cu apă rece bălăcindu-ne în săli mărunte, când ar trebui să dispunem de bazine olimpice de nataţie şi polo?
Închei subiectul sportiv referindu-mă la soarta tragică a handbalului constănţean sau a echipei fanion, FC Farul. Cum era să ne „batem“ pe bilete la fiecare sfârşit de campionat ca să ne lămurim dacă suntem campioni sau nu? Cum era să primim vizitele celor mai performante echipe europene si să blocăm traficul rutier sărbătorind victorii de neînchipuit?

Haideţi să ne îndreptăm spre cultură. Noaptea muzeelor trezeşte în români o poftă de istorie şi artă care îi conduce la circuite contratimp şi cozi interminabile, dar cum ar fi dacă această sete ar fi continuă? Educaţia ar trebui să fie o ramură imperioasă detaşată de griji financiare pentru orice om care se respectă, dar trăiesc cu convingerea că măcar în şcoala generală şi în clasele gimnaziale toţi am făcut suficiente excursii în acest mediu.
Portul turistic este unul dintre obiectivele reuşite din ultima perioadă, dar am o neclaritate legată de titlu. Cred că o zonă împânzită de cafenele şi lipsită de ambarcaţiuni nu ne apropie suficient cota de Monte Carlo.

Fantezia mea preferată este fără doar şi poate reabilitarea Cazinoului care, pentru aşa o capodoperă, nu suportă alt termen decât o recondiţionare perfectă! Vreau să funcţioneze în regim non-stop ca muzeu, sală de teatru, operă, sală de vernisaje sau de recepţii ce aparţin superlativelor din orice ierarhie.
Poate visez cu ochii deschişi şi mă avânt să scriu poveşti frumoase, dar mai aproape de noi este rezolvarea amărăciunii provocate de starea jalnică a şoselelor, dar mai ales a trotuarelor din oraş. Închideţi ochii şi imaginaţi-vă artera pietonală Stefan cel Mare şi zona peninsulară încărcate până la refuz de toţi turiştii dornici să-şi cheltuie bugetul de vacanţă pe alimente, obiecte şi servicii vândute de băştinaşi.
Închei cu regret, căci n-am atins nici a suta parte din lacunele iubitului nostru oraş, dar vreau să realizăm că, aşa cum oceanul este format din picături, şi noi putem schimba ceva în bine începând cu căminul, strada, cartierul nostru, până când Constanţa va deveni perla României.