Din ghetou, pe foaia de vot
Din ghetou, pe foaia de votA mers vreodată unul dintre aceşti oameni care şi-au clădit case pe sudoarea altora, în locuinţele celor mai săraci dintre constănţeni, în numele cărora promit Luna de pe cer? Nu cred că ar avea curaj să intre în subsolul unui bloc de la ICRAL, unde nu există canalizare, gândacii mişună liberi pe pereţi, în timp ce copiii dorm pe jos, iar mama îi păzeşte ca nu cumva să le intre în gură un miriapod. Unde iarna nu au cu ce să se încălzească şi vara nu au sursă de aer curat. Acei oameni îşi usucă rufele pe holul comun şi merg 100 de persoane într-o baie comună, unde miroase ca în lagărele de concentrare. Iar într-una dintre aceste garsoniere fără curent electric găseşti o familie cu şapte copii, dintre care doi, de 17 şi 15 ani, sunt la muncă cu tatăl, iar mama îi îngrijeşte pe ceilalţi, deşi are nevoie urgentă de o operaţie. Peste toate, copiii sunt premianţi, chiar dacă învaţă trei deodată la o măsuţă de cafea, la un bec de beci. Ştiu că aceia care vor să ne reprezinte interesele îşi spun: "Cine i-a pus să facă atâţia copii?" Şi poate că părinţii sunt întrucâtva vinovaţi, însă copiii cu ce au greşit? Iar dacă viitorii candidaţi doresc să impresioneze cu ceva masa de vot, pot merge şi în Viile Noi, să vadă o familie care locuieşte într-o curte cu 30 de câini comunitari, ca minoritate tolerată, doar pentru că stăpânul acestora are nevoie de cineva care să-i hrănească patrupedele. O fi uman? Sau poate i-ar interesa o mamă care o întrece pe Vitoria Lipan şi care este ca o leoaică atunci când îşi protejează copiii, care adună fier vechi de pe câmp, pentru o bucată de pâine, numai să aibă cu ce-i hrăni pe toţi şapte. Şi tremură atunci când vede un străin la poarta ei, de teamă să nu fie cei de la Protecţia Copilului, care să-i ia copiii. Iar una dintre fete este premiantă, chiar dacă colegii o marginalizează pentru că nu are haine scumpe, iar unul dintre băieţei, care a terminat clasa I, citeşte mult mai bine decât un adult. Dar nu cred că vreun politician ar avea sânge în vene pentru a face aşa ceva, nu cred că ar putea privi în ochii unui asemenea copil, care zâmbeşte trist, şi apoi să-i ceară părintelui să-l voteze. Dintr-un singur motiv: oamenii aceştia citesc mincinoşii încă de la prima privire.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Isabela 23 Jul, 2011 17:17 Un articol cu suflet si adevarat pana la ultimul cuvant. Pia, sa le dam proba de foc sa ajute macar o familie cu situatia descrisa in articol pentru a-i lua in calcul la alegeri. Sa vina cu probe ca au ajutat macar o familie ca sa incercam sa ii credem ca vor putea ajuta o comuna sau un judet intreg. Daca nu o fac....presa ar trebui sa ii desfiinteze din prima zi in care si-au depus candidatura! Ati putea tria pleava f simplu...Va incumetati sa o faceti?