Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:28 08 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din punct de vedere economic, bun venit!

ro

24 Mar, 2003 00:00 847 Marime text
"Uram bun venit americanilor la noi. Americanii sunt bineveniti aici din punct de vedere economic si, in general, din toate punctele de vedere". Asa raspundea unul dintre localnicii chestionati recent de colegii mei - curiosi sa afle cum sta constanteanul fata cu reactiunea irakiana si, in general, cu reactiunea. Nu-i nici o problema, nu-i nici o panica, spunea mucalitul, "panica se creeaza din partea ziaristilor, pentru ca ei fac probabil campanie publicitara unor fabrici de medicamente pentru ca oamenii sa cumpere". Adica tot din punct de vedere economic e si panica asta, careia noi, ziaristii, i-am urat bun venit. Ascultatori cum ii stim, constantenii dau acum iama prin farmacii, in general dupa medicamente. Sau dupa tifon si vata, tot din punct de vedere economic: obrazul subtire cu masca de gaze se tine, dar la tenul normal merge si-o masca artizanala, cu vata, ca nu-i asa scumpa. Intre ziaristii creatori de panica, cei mai talentati par a fi reporterii de la Realitatea, care-au luat in serios zvonul ca lucreaza la un fel de CNN romanesc. Insa cum, la asa ambitii, absenta frontului creeaza frustrari, ei le combat din rasputeri cu stiri senzationale, locale. Asa am aflat, de pilda, ca, de cand cu razbelul, romanii se calca-n picioare sa-i vada un psihiatru. Vezi bine, razboiul le creeaza tuturor stres, nervi si insomnii, care cauzeaza tot felul de "tulburari grave" la sensibilul naturel. Deci iata ca, cel putin din punct de vedere psihiatric, americanii nu-s asa de bineveniti. Sau alta, curat breaking news: biserica nu-i cu razbelul, inaltii prelati ai Bisericii condamna razboiul din Irak, tralala. Dupa care ne-arata un popa de cartier care-i infiereaza strasnic pe fanii zeului Marte. Asa ca nici din punct de vedere metafizic americanii nu-s prea bineveniti. Nici din punct de vedere otorinolaringologic, in general, sau otologic, ca s-o spunem de-a dreptul, nu-s prea bineveniti: asa cum semnalasem si noi, creatorii locali de panica, unii constanteni s-au plans ca zgomotul avioanelor americane ce le survolau cartierele le cam tulburasera auzul si somnul. Iar daca nu-i somn, este insomnie - care, dupa cum ati aflat, provoaca tulburari grave la sensibilul naturel. Ca sa nu-i inghita psihiatria pe toti constantenii, americanii au avut amabilitatea sa-si carmeasca avioanele pe langa oras, si-acum iar sunt bineveniti. Cel putin din punct de vedere economic. Caci americanii au mai avut amabilitatea sa cheltuiasca, pana acum, peste patru milioane de dolari prin partile noastre. Cu mare tact si discretie, ei s-au ocupat de reabilitarea si amenajarea cladirilor si infrastructurii batranei baze militare aviatice romanesti si au refacut peste noapte niste drumuri de acces dintre baza si vecinatati. Mai mult, la finele saptamanii trecute, o delegatie de americani ne-a vizitat, pe nepusa masa, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta. Partea cu masa era doar o expresie: e clar ca americanii nu venisera sa ne haleasca macaroanele ori traditionalele zoaie, zise si ciorbe. Judecand dupa faptul ca s-au interesat, in special, de aparaturile laboratorului de analize, putem estima ca un nou acces de amabilitate americana este iminent: or fi aflat de falimentul sistemului nostru medical si s-au gandit sa ne mai dea o pomana, ca sa fie si mai bineveniti. Cel putin asa, din punct de vedere economic.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii