Editorial DNA-ul umflă pânzele optimismului, economia duduie şi totul e perfect. Sau nu...

Marea şi parcă nesfârşita paradă a persoanelor cu nume sonore care defilează libere până la DNA, iar înapoi cu cătuşe la mâini pare că nu se mai termină. Toţi care se ştiu mai „în văzul lumii“ de vreo 10 -15 ani încoace stau ca pe ace: dacă se trezesc la şase cu DNA-ul în casă sau la opt cu ştirea despre un altul asemenea lor, dus pe drumul fără întoarcere?
 
Apoi mai trece o zi, mai „răsare“ un dosar. Aşa-zisele dosare noi sunt dosare ţinute ani buni la sertare. De voie, de nevoie, Anticorupţia şi-a asumat o responsabilitate şi şi-a făcut o imagine. Vrea, nu vrea, trebuie să scoată acum dosarele. Nu că nu ar putea ele să mai stea să mai strângă praf vreo alţi zece ani, dar, acum, poporul cere. Frenezia i-a apucat pe toţi -„DNA-ul face bine“, „avem încredere în justiţie“, „lasă că vă ia DNA-ul pe toţi“. Cam asta pare să fie consolarea omului de rând azi. Dacă acum câţiva ani, consolarea generală era că „îi vede Dumnezeu şi îi pedepseşte“, acum, Dumnezeu şi-a luat chip pământesc - „îi vede DNA-ul şi-i saltă“. De drag, nu de altceva.
 
Mai mult sau mai puţin senzaţionale, faptele din dosare nu uimesc însă atât cât o face prejudiciul care le însoţeşte. Dacă s-a început uşor, cu prejudicii de unul, două milioane de euro, acum s-a ajuns la sume ameţitoare de aproape 10 milioane de euro. Cam cum credeţi voi că sună o astfel de sumă în urechile unei mame cu doi copii, care munceşte zilnic pe salariul minim pe economie? Ca Moş Crăciun pentru cei mici, varianta rea.
 
Dacă la vremea ei, hoţia din bani publici a umflat multe buzunare, oricum pline, acum, acţiunile DNA-ului par că umflă un pic optimismul românilor. Şi totuşi... Nu e cu adevărat frustrant să ştii că alţii au avut atât de mult de furat când tu stăteai cu frică pentru locul de muncă, cu teamă că ţi se va tăia din salariu? Când te întrebai cum se face că tu munceşti zilnic pentru a-ţi plăti dările şi ratele pe 30 de ani la apartament, iar peste drum vedeai vile crescând mai ceva ca Făt-Frumos?
 
Câte astfel de dosare se mai află oare dosite prin sertare? Cam câţi dintre cei pe care îi cunoaştem vor mai ajunge pe treptele deja faimoase? Cam câte dosare vor mai dezbate şi cam câte decizii vor mai lua judecătorii în miez de noapte până când se va descoperi tot ce s-a furat? Şi cât va mai dura oare să se recupereze aceste prejudicii? Dacă în 2014, Victor Ponta a vrut să preia vorba lui Tăriceanu din 2004 şi să afirme că economia duduie, a făcut-o, ce-i drept, fără să ştie ce se petrece în ograda sa. Ceva duduia, dar nu era economia, ci hoţia.
 
Totuşi, încrederea în DNA-ul care scoate numele mai-marilor acestei ţări la apel pentru sume colosale determină un fenomen interesant: românii capătă încredere în Justiţie, încep să creadă în Dreptate, îşi consolidează speranţa că procurorii vor pune punctul pe i-ul din „ilegal“.
 
Ce-i drept, îi blamam acum câţiva ani, dar acum ne bucurăm că la poartă duba este pregătită doar pentru ei. Şi nu mai vrem noi să fim judecătorii. Nu mai ridicăm noi piatra să aruncăm. Ni s-a luat o greutate de pe umeri. DNA-ul o face în locul nostru. Noi ne aşezăm comod în fotoliu, în faţa televizorului şi aşteptăm... cine urmează?