Doi talhari
Doi talhari
29 May, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
1066
Marime text
Un coleg din presa vecina si prietena mi-a povestit o patanie: intr-o zi avea o problema serioasa, una, sa spunem, de natura ontologica, pe care nu o poti marturisi oricui. E firesc, cu totii simtim cate-o scama pe creier si nu gasim peria potrivita. Asa ca avem doua probleme in loc de una. Iar cum din dilema nu se poate iesi, intra in actiune principiul dominoului si totul se duce de rapa. Viata bate totul, chiar si televizorul, prin urmare nu ai variantele ajutatoare, nici chiar pe aia cu "suna un prieten". Amicul meu se gandi, atunci, sa se conecteze la cele vesnice. Dar nici un serviciu de roaming nu-ti poate intermedia o legatura directa cu paradisul. Se gandi sa contacteze un "dealer" de la o institutie serioasa, cu foarte multi abonati: peste 80% din populatia tarii. Acoperire aproape totala, ai semnal si in cartierele mai marginase, unde n-au pus inca antene. Chiar si in weck-end, cand reteaua e incarcata, viata vesnica suna la fel de bine ca arcurile de la patul vecinului, cand il blagosloveste nevasta. Amicul meu se afla intr-o zona centrala, la o ora normala, asa ca intra in sediul reprezentantei de-acolo si il contactata pe "dealer" convins ca e ziua lui norocoasa. Farmecul discret al omeniei consta in faptul ca orice gest important implica putina birocratie. Asa se face ca, fara nici o alta explicatie, desi era liber in clipa aceea, "dealer"-ul l-a expediat scurt, comunicandu-i ca, nefiind arondat parohiei lui, nu-i poate fi de nici un folos. Era, adica, un simplu "sectorist" de straja la cele sfinte. Ce deziluzie pentru amicul meu, care nu domiciliaza in aceasta localitate ba, prin natura profesiei lui, nici macar cu "flotantul" nu sta prea bine. In urma cu zece ani, imi primisem si eu portia de stupoare. Ajunsesem la o manastire a carei aura trecea peste cateva randuri de munti. Departe de lumea alienata, tehnicizata si birocratizata, imi cautam, bajbaind, propria mea dezlegare. Un alt pelerin imi marturisi ca venise acolo ca sa intalneasca o personalitate al carei har aduna oameni din tara intreaga. Mi-am spus ca nu mi-ar strica putina invatatura asa ca am stabilit ca a doua zi sa mergem sa il cunoastem. Ne-am abtinut intreaga zi de la fumat, petrecandu-ne seara cu plimbari prin curtea serafica a manastirii, cu gandul la nemurirea sufletului. A doua zi, cunostinta mea s-a dus prima la intalnirea cu marele om. Dupa foarte putin timp s-a intors tras la fata si mi-a zis ca a fost alungat pe motiv ca era fumator iar marele om nu primea pacatosi. Si-a strans bagajele si a plecat necajit ca-si lungise nasul mai mult decat il lasau puterile. Acest abandon m-a intristat foarte mult. M-am uitat la sirul lung de credinciosi care asteptau sa primesca invatatura de la marele om. Ascultasem ce susoteau unii cu altii si eram convins ca am alaturi oameni de cea mai aleasa cucernicie. Stiind ca sunt urmatoarea oita neagra, am iesit singur din turma, ca sa nu fiu izgonit la fel de rusinos ca celalalt pelerin. Privindu-l acum pe amicul meu, un fel de vedenie imi zgaltai mintea: unul din cei doi talhari de pe cruce era fumator iar celalalt nu avea viza de flotant. Poate asta-i Golgota noastra cea de toate zilele. Si poate chiar nu conteaza cine rupe biletele la intrare in paradis.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii