Editorial Domn’ doctor, cât e halatu’?

Să nu ne ascundem după colţ, după pom sau după deget! În fiecare spital de stat există, la nivel de zvon, informaţii privind „tarifele“ fiecărui doctor. Ca să ştie pacientul, să vină pregătit. Nu, nu pregătit cu pijama, prosop, cană etc., ci cu un plic „magic“, destinat prestatorilor de servicii medicale. Iertaţi-mă, dar nu îl pot numi medic pe cel care condiţionează practicarea meseriei pentru care a depus un jurământ de conţinutul unui plic alb în care sunt îndesaţi bani negri. Negri pentru portofelul prestatorului.
 
Nu am să contrazic vreodată faptul că medicilor li se cuvin salarii mai mari. Nici eu nu aş vrea să fiu tratată de cineva care se gândeşte la ratele de la bancă, şi nu la actul medical, dar ideea „sporului salarial“ luat de la pacienţi pentru exercitarea cu responsabilitate a meseriei nu o mai pot accepta. Din cauza medicilor motivaţi de plicuri, tinerii care aleg medicina din convingere pleacă. Pleacă pentru că nu suportă ca cei de la care trebuie să înveţe să le şoptească încet responsabililor despre nevoile lor, dar să întindă mână curajos către cei de pe patul de spital. Sunteţi vinovaţi pentru că nu aţi avut demnitatea să vă cereţi drepturile celor de sus. În schimb, aţi avut curajul să vă cereţi „drepturile“ celor de jos. Din cauza asta, tinerii pleacă, în timp ce sistemul sanitar din România este din ce în ce mai îmbătrânit în fapt, în act şi în cutume nemedicale.
 
Şpaga în România, nu numai în sistemul medical, este un obicei foarte vechi. Şi care pare că ţine cu dinţii să supravieţuiască. Da, aţi cerut salarii mai mari. Voilà! Le veţi avea. La nivelul vitezei adaptabile în România. (Vă daţi seama cam ce va putea face un tânăr rezident peste doi ani cu aproximativ 2.000 de lei pe lună, în condiţiile în care un concediu costă chiar şi 4.000 de lei…). Dar tot e bine şi aşa. Atunci, chiar nu veţi mai avea nicio scăpare. Dacă acum există voci care spun că atenţiile primite sunt un gest de „recunoştinţă pentru grija şi profesionalismul“ cu care au fost trataţi şi că banii sunt folosiţi pentru a cumpăra mănuşi, seringi sau alte obiecte medicale, atunci s-ar putea ca scuza aceasta să nu mai ţină.
 
Am prieteni pe care îi voi pierde din cauza plicurilor albe, cunoştinţe care n-au mai suportat să facă parte din această mocirlă. Şi-au plecat. Au plecat deoarece pentru ei era mult prea greu să accepte şpaga şi şi-au dorit să facă parte dintr-un sistem în care doctorul este plătit legal, la adevărata lui valoare, unde îşi poate face meseria liniştit fără să se gândească de două ori dacă are bani pentru conferinţa aceea sau dacă ar fi bine să primească banii pe care i-ar putea lua de la bătrânul acela, pentru o injecţie…
 
Şi totuşi, dragi prestatori de servicii medicale, daţi dovadă de puţină empatie! Cum ar fi dacă mâine vă veţi trezi cu casa incendiată iar pompierul ar aştepta „plicul“, stând cu cisterna plină lângă flăcările care vă mistuie agoniseala de o viaţă, strânsă, de ce nu, pe teancuri de plicuri albe…?