Editorial A fi sau a nu fi… bugetar

În statele dezvoltate, a fi bugetar nu reprezintă varianta câştigătoare din punct de vedere financiar. În România, după o guvernare social-democrată susţinută de „interesul naţional“, după măsuri luate cu gândul doar la anul electoral care se aproprie, i-am văzut pe mulţi tentaţi să se îndrepte spre posturile vacante de la stat, mai ales că nu sunt excluse noi majorări salariale. Totuşi, sper ca această măsură să se ia doar dacă este sustenabilă, şi nu pe criterii pur electorale. Dar să revin la „dilema“ de a fi sau a nu fi bugetar.
 
Îi înţeleg pe cei care optează pentru sistemul bugetar, deoarece avantajele sunt multiple. Zilele libere sunt respectate, weekendurile sunt libere, fără discuţie, programul este fix, iar în cazuri excepţionale, dacă se „îndrăzneşte“ să li se solicite să stea mai mult, fie sunt plătiţi suplimentar, fie au zile libere care să le compenseze „efortul“, iar siguranţa veniturilor este indiscutabilă. Pe acest fond, nu trebuie să omitem faptul că foarte mulţi funcţionari din sistemul bugetar vin la serviciu ca să aibă de unde pleca, ziua de muncă fiind împărţită între cafeaua de dimineaţă, pauza de masa şi discuţiile interminabile cu rudele sau cu prietenii în timp ce contribuabilul stă cuminte la coadă şi aşteaptă să-şi achite dările către stat.
 
Ştiu, mulţi bugetari se vor simţi ofensaţi, însă, din păcate, aceasta este realitatea. Şi nu vorbesc din auzite, am constatat-o personal.
În două situaţii, la instituţii diferite, am avut parte de atitudinea sfidătoare a funcţionarilor din sistemul bugetar, cei ale căror salarii le asigurăm şi noi, angajaţii din sistemul privat. Prima experienţă de acest gen am trăit-o la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, unde, ca un cetăţean conştiincios, m-am dus să-mi achit contribuţia la sistemul de sănătate. Am nimerit prost. O angajată pe care, de-a lungul timpului, am aşteptat-o frecvent să-şi termine cafeaua sau convorbirea telefonică pentru a-mi elibera ordinul de plată, m-a anunţat că sunt în grevă spontană şi, mai mult, ar trebui să o susţin pentru că are un salariu de mizerie şi munceşte pe brânci. Când oare?
 
De o altă „experienţă tipic bugetară“ am avut parte la o agenţie a Fiscului. Simţul civic îmi spunea că trebuie să achit la timp taxele către stat. Dar ce să faci când, pentru o taxă, trebuie să te plimbi la patru ghişee, la toate e coadă, iar funcţionarele au alte preocupări? Prima vorbea la telefon cu fiica, ne-a explicat ulterior celor ce aşteptam docili la coadă să obţinem o hârtie scrisă de mână, cu care te duceai la alt ghişeu, pentru a fi introdusă în calculator. Cealaltă îi povestea ceva unei colege. Abia la ghişeul trei primeai un document cu care te mutai un metru, la un alt ghişeu, separat de precedentul printr-un geam, pentru a plăti. Totul se petrecea într-un spaţiu mic şi plin de oameni iritaţi de atitudinea funcţionarelor şi de inutilitatea multora dintre ele. Salarii suportate de privaţi, de pomană.   
 
Românul de rând se înfurie, aspectele prezentate se perpetuează în timp, iar sistemul bugetar ţine personal inutil, adesea nepregătit corespunzător, în unele sectoare, în contextul în care altele au nevoie, într-adevăr, de oameni.