Editorial A fost odată ca niciodată primul an dintr-o altă viață! Cred!
Editorial: A fost odată ca niciodată primul an dintr-o altă viață! Cred!
31 Dec, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3497
Marime text
Tic, tac, tic, tac... Au mai rămas câteva ore din cel mai învolburat an al României post-decembriste.
S-a scris atât de mult – și cu certitudine se va mai scrie – despre nenorocita pandemie a anului 2020 încât acum, în ultima zi a acestui an tumultuos, când deja suntem contemporani cu primele vaccinări, populația suprasaturată nu mai vrea să recitească statistici. Cred!
Și, totuși, presa românească a încercat să fie ochiul vigilent al... soacrei și, în ciuda acuzelor care-i sunt aduse (nu soacrei, evident, cine ar îndrăzni 😊), de a fi alarmat populația, aducând-o la paroxism, mass media a încercat să țină trează conștiința fiecărui român, mizând pe vigilență. Cred!
Din 26 februarie, de când în România era confirmat primul caz de infectare cu noul coronavirus, și până astăzi, în al 12-lea ceas al lui 2020, toți am fost părtașii unor schimbări în viețile noastre pe care nu le-am fi crezut posibile... Ce să ne mai mințim, marea majoritate am recunoscut, cu vădită remușcare, că vremea carantinei ne-a impus răbdarea și ne-a redat familia, ne-a oferit șansa la timp petrecut alături de cei dragi. Vai da ce trist, ar spune „puritanii”! Cine ne poate condamna, când ajunsesem să fim musafiri în propriul cămin, din cauza roții de hamster în care trăisem? Cred!
Totuși, încheiem un an atât de trist, care ne-a confiscat multe din libertățile cu care ne obișnuisem și care ne făceau să ne simțim vii, aparținând unui mapamond în care puteam circula liberi, unor comunități cu care trăiam clipe memorabile. Ne-a confiscat catharsisul și ne-a dat măștile pe figură... Ne-a furat personalități care au scris istoria urbei.
Nici măcar planurile de la miezul nopții dintre ani nu mai pot fi atât de previzibile. Cred!
Și, cu toate acestea, vă doresc să aveți putere să sperați într-un 2021 care să ne redea zâmbetul pe chipurile descoperite.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii