Editorial A venit primăvara! Şi ce?! Oare nu ar putea fi 1 martie în fiecare zi?

Ne bucurăm cu toţii de venirea primăverii, de primele raze de soare cu adevărat calde, de adierea plăcută a vântului, de primii ghiocei. Facem coadă la florărie, poate mai rău ca la vechile cozi la carne sau lapte de acum 30 de ani, ne dăm coate în librării şi în magazine pentru a cumpăra cel mai cel mărţişor pentru mama, iubita, profesoarele sau învăţătoarea copilului, alergăm la primele ore ale dimineţii, ca în „Peneş Curcanul“ lui Alecsandri:
„Prin foc, prin spăngi, prin glonţi, prin fum,
Prin mii de baionete,
Urcăm, luptăm... iată-ne-acum“…
 
Şi totuşi... pentru ce?
 
Pentru ce cheltuim sume impresionante pe şnururi alb-roşii, pe flori, pe munţi de ciocolată, pentru „a da bine“? Sau pentru că aşa trebuie? Ne întrebăm, măcar pentru o secundă, în această alergare nebună, dacă toată această agitaţie este ceea ce ne dorim cu adevărat? Sau dacă facem aceste lucruri cu tot sufletul? Ne bucurăm să dăruim?
 
Dincolo de toată agitaţia din jurul mărţişorului şi al începutului lunii martie, ar trebui să nu uităm ceea ce înseamnă bucuria de a dărui cu adevărat! Să nu fim oameni doar cu prilejul unor sărbători sau al unor zile importante, ci să încercăm să fim oameni tot timpul! Să spunem cuvinte frumoase, să fim politicoşi, să ajutăm o bătrână să care o plasă de cumpărături, să hrănim un animal speriat (sau chiar să îl adoptăm, dacă avem posibilitatea), să tratăm oamenii din jurul nostru aşa cum ne-ar plăcea nouă să fim trataţi! Nu este nevoie de gesturi măreţe şi de sume astronomice pentru a aduce un zâmbet pe chipul cuiva, e nevoie de mult, mult mai puţin!
 
Ce înseamnă, de fapt, venirea primăverii? Dincolo de legendele vechi, mare parte dintre ele datând din epoci păgâne, primăvara, cel mai frumos anotimp al anului, când totul se umple de culoare şi miroase a vânt, a ploaie, a soare şi a verde, ar trebui să însemne o întoarcere la pur, la spiritual, aşa cum plantele renasc din pământul rece, bunătatea fiecăruia ar trebui să înmugurească, să iasă la suprafaţă, dincolo de zâmbetul perfid şi gustul de ciocolată cu care fiecare crede că a mai rezolvat o problemă...
 
Cum ar fi dacă am oferi un zâmbet şi un salut cordial în locul unui morocănos „Bună“ aruncat în grabă, dacă am oferi o floare fără niciun motiv, dacă ne-am trezi cu cinci minute mai devreme pentru a nu mai înjura în trafic, dacă ne-am opri, pentru o secundă, să admirăm copacul înflorit sau copilul care aleargă fericit spre mama lui, dacă...
 

Dacă am încerca să dăm la o parte „măştile“ pe care ni le-am creat fiecare, să zâmbim mai mult, să nu uităm să fim oameni... oare nu ar putea fi 1 martie în fiecare zi?