Editorial Afganistan, locul unde banii nu te apără de gloanţe

Asia centrală. Afganistan. În mintea unora, atunci când rosteşti acest nume, sună a groază. Pentru alţii, sunt doar filme proaste cu bătăi. Iar în capul celor mai mulţi dintre dobrogeni, sunt oamenii apropiaţi plecaţi acolo în misiune.
 
Pentru că a fost Ziua Armatei Române, peste tot s-a vorbit de militari şi de militarii plecaţi în ţara unde castana e cea mai fierbinte. În Asia centrală am ajuns cu militari la începutul anului 2002 şi pionierii au construit pe pământ afgan totul de la bază. În acele momente s-au dislocat primele ARO de armată în zbor direct cu C-130 Hercules, tot atunci s-au pus românii la înaintare în primele unităţi de cercetare şi în acele momente s-au trimis pe vapoare bătrânele noastre TAB-uri blindate, care au demonstrat lipsă de eficienţă, întrucât talibanii puneau sub maşină „pocnitori“. Un joc neaşteptat al întâmplării a fost atunci când primul militar român mort a fost doborât tocmai de glonţ, în 2003, iar colegul său a decedat la trei zile distanţă, tot rănit de glonţ.
 
Militarii români sunt învinovăţiţi aproape de fiecare dată că sunt persoane lipsite de caracter, de principii, care merg în ţara războiului doar pentru bani. Însă nimeni nu se gândeşte că ei au servit pentru experimente prin care s-au testat şi îmbunătăţit echipamentele şi procedurile. Ei au mers la zeci de grade în TAB-uri fără aer până când a fost rezolvată această problemă, ei au trecut de la uniforma de camuflaj la cea de deşert, de la bocanci antici la cei cu materiale de calitate. Militarii pe care îi consideraţi că se duc după bani au venit cu „lecţii învăţate“.
 
Nu putem judeca scopurile pentru care militarii români se duc în locul în care arde nisipul. Sunt motive şi motive. Însă cei care nu se duc pentru bani sunt mulţi! Pentru că ei visează la o carieră. Sunt profesionişti şi ştiu că au de-a face cu parteneri care sunt aşi, care sunt ceas şi adevăraţi în situaţii limită. De aceea, militarii români ştiu la ce se încumetă, ştiu că vor întâlni situaţii limită care semnifică explozibili ascunşi sub drum, ambuscade în care se trage cu gloanţe adevărate şi multe alte întâmplări care te pot face firimituri într-o clipită.
 
Ca în viaţă, şi viaţa de pe tărâmul afgan e cu bune şi cu rele. Militarii români sunt respectaţi de parteneri, leagă prietenii, învaţă extraordinar de multe lucruri, dar se poate şi muri şi dacă nu eşti atent, pentru că totul este pe bune, nu se poate să fii apatic. Este trist când ne vin militarii în zinc pe aeroportul din România şi când rămân invalizi.
 
De Ziua Armatei, veteranii români răniţi în Afganistan au fost invitaţi să vadă din nou acea ţară de groază din care au plecat, unii dintre ei, că s-au trezit din coma indusă după câteva zile bune în alte părţi. Ei au depăşit multe momente, mult mai multe decât credem noi.
 
De atunci şi până acum, condiţiile s-au mai îmbunătăţit şi se pare că spitalul american din Kandahar este o garanţie că, în situaţia în care cineva va mai fi rănit, un medic bun va oferi primul ajutor de calitate şi aşa şansele de supravieţuire cresc.
 
Până la noi ordine, fiţi vigilenţi!