Editorial Asta ne lipsea? - După graţiere şi amnistie, vă ocupaţi de Sănătatea şi Învăţământul din România?

Din prima vreau s-o spun: ce bine că trăim în această ţară absolut PERFECTĂ (da, cu litere mari-mari), în care politicienii îşi îndreaptă exclusiv atenţia spre adevăratele probleme ale cetăţenilor, ce bine că trăim într-o adevărată Utopie transpusă în realitate, întruchiparea democraţiei moştenite de la înaintaşii greci, în adevărata sa esenţă!
 
Ce bine că parlamentarii nu caută orice prilej să ne „hoţomănească“ ori să îşi bage mâna adânc în bugetul de stat, îngrăşat substanţial de multiple şi umflate taxe şi impozite! Ce bine că avem un sistem de învăţământ dedicat creşterii şi dezvoltării adecvate a copiilor, un sistem coerent şi bine pus la punct, care ne pregăteşte copiii pentru viaţă!
 
De sistemul sanitar nici nu mai vorbesc, căci acolo, slavă Domnului, chiar nu avem ce cârcoti: spitale unul şi unul, aparatură ultramodernă, specialişti retribuiţi pe măsura efortului, nicidecum epuizaţi de gărzi ori de lipsa personalului (întrucât fireşte că medicii şi cadrele medicale în general nu mai sunt forţaţi să ia calea străinătăţii, din moment ce salariile şi condiţiile de muncă sunt adecvate), tratamente decontate de stat, un sistem în care nu plăteşti de două ori pentru un serviciu pe care oricum nu îl primeşti... nu ştiu ce să mai zic, că, la noi, Sănătatea, oricum o dai, e super! Chiar e un domeniu pus la punct sută la sută.
 
Ce bine că drepturile copiilor acestui stat sunt respectate, ce bine că nu mai e nimeni „pedepsit“ că a împlinit doi ani, tăindu-i-se alocaţia, ce bine că statul le asigură micuţilor dreptul la educaţie, la viaţă, la orice.
 
Ce bine că aceeaşi ţară PERFECTĂ în care trăim ne asigură şi nouă, oamenilor mari, cetăţenilor, contribuabililor, dreptul la viaţă, la libertate, la demnitate! Ce bine că nu suntem deloc umiliţi oricând avem de-a face cu o instituţie publică ori cu funcţionari publici, dat fiind faptul că birocraţia este aproape zero, şi nu suntem trimişi de la Ana la Caiafa!
 
Ce bine că avem locuri de joacă, locuri de muncă, preţuri corecte, spitale curate în care să ne tratăm, un sistem de Învăţământ ce stârneşte invidia celorlalte state şi, mai ales, ZERO corupţie!
 
Scuzaţi-mi, vă rog, expresia, dar zău de nu-mi vine să-mi trag palme în ce ţară de... vis trăim!
 
Iar în întreg acest context utopic de-a dreptul, de ce să nu adoptăm şi mult-iubita lege a politicienilor privind amnistia şi graţierea? De ce să fim cârcotaşi cu unicul aspect ce ne-a rămas de îmbunătăţit la traiul mirific din această ţară? Ei, nu suntem noi nişte nerecunoscători, vă întreb? Când domnii parlamentari, săracii, au făcut atâtea pentru noi şi binele nostru, nu putem face şi noi ceva pentru dumnealor? Sau, mai bine zis, să nu facem? Nu putem şi noi să stăm liniştiţi în banca noastră şi să îi lăsăm pe dumnealor să îşi facă singuri ce ştiu ei mai bine? Nu?