Suntem martorii unor schimbări masive de paradigme. O putem lua și ca pe un privilegiu, căci, după această criză, nimic nu va mai fi ca înainte.
Ne așteptăm ca tiparele vechi de gândire și acțiune să se reconfigureze fundamental, ca Pământul să se „scuture” de tot ce i-a făcut rău până acum și l-a adus în pragul dezastrului.

Pe termen lung, ceea ce se întâmplă în această perioadă nu poate fi decât benefic la nivel global. Atmosfera deja a început să se limpezească, poluarea s-a risipit, oamenii s-au mai oprit din cursa furibundă către nicăieri, devenind mai conștienți de sine, de valorile reale, de lucrurile simple, despre care, până acum, considerau că li se cuvin.

Avem, în aceste zile, șansa de a înțelege că soluția nu este o viață „pe pilot automat”, înecată în tot felul de dependențe menite să ne aline nefericirea, ci reconectarea la esența noastră, la măreția din noi, la lumina și puterea nemărginită care așteaptă de mult, cuminte, să o descoperim.

Izolarea care ni se impune acum nu e cu nimic mai gravă decât cea în care trăiam oricum, prizonieri ai automatismelor sociale, ai fricilor de tot felul, ai convingerilor noastre limitative, ai rușinii și vinovăției.

Aveam, clar, nevoie de un reset care, iată, a sosit. Nu e ușor, ne vom confrunta cu tot felul de provocări pe care va fi nevoie să le gestionăm, dar putem alchimiza aceste energii în factori de schimbare pentru tot restul vieții noastre și a celor care vor veni după noi.

Ni se oferă un cadou neașteptat - TIMP, despre care ne lamentam întruna că ne lipsește. Avem răgaz acum să fim mai mult cu noi și cu cei dragi, să ne (re)descoperim, sa ne regăsim echilibrul, să ne jucăm, să învățăm lucruri noi, să devenim mai blânzi, mai autentici, mai responsabili pentru lumea în care trăim.

Omul a suferit dintotdeauna, de când a apărut pe pământ. A fost nevoit să facă față foamei, setei, frigului, durerilor, bolilor de tot felul, rănilor sufletești… De aceea, în omul modern există un stigmat al acestei suferințe, chiar dacă acum nu se mai confruntă cu aceleași provocări. Totuși, în situațiile de criză, precum aceasta pandemie globală, stigmatul suferinței unei întregi specii se re-activează.


E important să înțelegem, deci, că multe dintre emoțiile pe care le trăim acum nu sunt neapărat ale noastre, ci le avem în memoria genetică, căci aceste dureri au trecut, din generație în generație, până la noi.

Esențial acum este să facem o curățenie interioară, să „măturăm” fricile ancestrale, dobândind detașare, calm, claritate mentală și conștiința că totul va avea un sfârșit - căci, nu-i așa, nimic nu e veșnic :).

Vom renaște, cu siguranță, și vom trece cu bine și peste asta. Să îmbrățișăm schimbarea și să avem încredere că lumea în care ne vom trezi mâine va fi una mai bună, mai curată, mai prietenoasă!

Citește și:
Editorial Destinul şi lumea ca loc prietenos sau ostil