Editorial Când oferi mai multe decât primești

• Este ca în agricultură... dacă sămânța nu este bună, schimbă, tată, furnizorul!

 
 
Oamenii sunt ființe sociale. Și nu o zic eu, ci se discută de milenii întregi de importanța interacțiunii interumane. De altfel, mii de studii arată că o persoană are nevoie de cel puțin o persoană cu care să interacționeze pentru a putea să își facă ordine în viață.
 
De când ne naștem și până murim formăm și deformăm conexiuni cu alte persoane și ajungem să tragem linii în diverse etape din viață. Familia este cea mai puternică legătură pe care o formăm, de obicei, căci ne este întipărită încă din primele momente în care ne umplem plămânii cu oxigen. Sunt, desigur, excepții care întăresc regula. Persoanele care trăiesc separat de familie în primii ani de viață ajung să aibă diverse traume care le va influența în diverse forma parcursul în această călătorie a vieții.
 
Urmează apoi conexiunile realizate cu diverși oameni – prieteni, parteneri de viață, colegi de muncă, casiera de la magazin, frizerul, medicul de familie. Mici petice de memorii care se înmagazinează în memoria noastră și în suflet. O vorbă plină de căldură la momentul potrivit poate să schimbe o decizie crucială în viața oricui.
 
Îmi amintesc că eram într-o zi într-un astfel de moment crucial. Făceam o introspecție la ultimele decizii luate și a apărut un copil în stația de autobuz. Zâmbea și râdea la mama lui. Iar eu priveam o familie care părea a fi perfectă. Tatăl căra niște cumpărături dacă-mi aduc bine aminte. Și deodată copilul acela a început să râdă în hohote și mama lui l-a întrebat ce i se pare așa amuzant. Iar acel copil a spus „Nimic. Sunt doar fericit”.
 
Atunci m-a lovit. Poate nu se gândea fix la asta acel copil, însă mie mi-a venit un singur motiv în cap. Copilul se bucura că ai săi părinți au avut timp să meargă, împreună, la magazin. Pentru probabil o pâine, un lapte și alte d-ale gurii. Însă pentru acel copil era fericirea de moment.
 
Conexiunile cu oamenii buni ne aduc bucurie. Dacă ne legăm de oameni care ne provoacă rău, vom semăna rău. Este ca în agricultură... dacă sămânța nu este bună, schimbă, tată, furnizorul!
 
Și acum trecem la problema când noi încercăm să fim fericiți. Atunci când vrei să ai parte de momente frumoase, încercăm să întărim acele conexiuni și să oferim bucuria noastră celor din jur. Precum un virus (în sens pozitiv, desigur), să îl răspândim din om în om, se vedem cultura noastră la final. Că doar nu venim la seceriș pentru uscăciuni...

 
Eh, și aici apare problema. Oferim iubire, oferim fericire, oferim compasiune, oferim timp, ne dedicăm pe noi cu totul. Ce primim retur? Nu întotdeauna același lucru. Iar iubirea se transformă în ură, fericirea în tristețe, compasiunea în dezgust, iar timpul nostru în praf. Merită oare tot efortul? Unii zic că da, alții nu, încă se scriu studii...

Citește și

Editorial Tragem linie și o luăm de la capăt, doar pentru a greși din nou