Editorial Când succesul durează o secundă

Ne trezim şi avem opţiuni. În spatele nostru, un tablou alb-negru cu 64 de fotografii înrămate, în faţa noastră, un viitor sumbru, în stânga, o fereastră spre schimbare, în dreapta, treburi, taskuri, responsabilităţi.
 
În România există iniţiativă, însă dorinţa de a o vedea cum se concretizează se stinge din mers. Suntem convinşi că vom alege fereastra spre schimbare. Când colo, acţiunea noastră constă doar într-un click pe „going” la un protest.
 
Septembrie 2015. Evenimentul civic numit „Marş pentru Constanţa” a reunit în Piaţa Ovidiu în jur de 150, cel mult 200 de constănţeni, dintre cei aproape 1.000 care şi-au confirmat prezenţa pe Facebook, unde altundeva? Manifestarea a fost organizată pe fondul dorinţei constănţenilor de a se implica în mod activ şi chiar de a ajunge să schimbe un oraş de care, în prezent, nu se simt mândri. Evenimentul de atunci a fost pentru toţi cei ce declară că iubesc Constanţa, însă iubirea se şi demonstrează.
 
Lăsăm septembrie 2015 şi ajungem în octombrie 2016. După ce s-au revoltat pe Facebook (unde altundeva?) în legătură cu cazul lui Mattias, băieţelul de opt luni din Suceava care ar fi murit din cauza dezinteresului medicilor suceveni de a-l trata, mămicile au promis proteste în toate marile oraşe ale României. Şi la Constanţa au fost femei care au spus că vor face o acţiune de protest în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă. Însă ce te faci când vremea nu ţine cu tine? Da, vremea mohorâtă le-a determinat pe mămici să uite de cauza pe care o susţineau, aşa că protestul nu a mai avut loc. Mai mult, tentativele de protest din întreaga ţară au eşuat, din lipsa protestatarilor.
 
Şi ajungem la seara de duminică. Ajungem la un gest de solidaritate în memoria celor 64 de persoane care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului din Colectiv. La Constanţa, s-au strâns în jur de 50 de persoane. 50 de persoane pentru 64 care ne privesc din cer.
 
Uităm că schimbarea stă, de multe ori, în acţiunile noastre comune, uităm, pentru un confort de moment. E atât de frig afară, cred că o să-nceapă să picure. Lasă, stau eu aici la căldurică, oricum sunt cu gândul câtre cei care protestează în stradă - cam ăsta ar fi raţionamentul. Un gând înseamnă zero. O acţiune înseamnă un început şi un exemplu pentru cei mai tineri.
 
Responsabilitatea socială, conştiinţa faptului că un om are o voce şi că ea trebuie folosită sunt aspecte ce ar trebui să ne reprezinte. Însă confruntarea cu problemele reale ale societăţii are loc pe Facebook. Suntem vocali doar în mediul online, nu şi în cel real. Succesul nostru durează o secundă, căci atât ne ia să confirmăm prezenţa pe Facebook la un protest. În rest, stăm cu poteci adânci pe sub ochi în locuinţele noastre călduroase.