Editorial Cartierul Mamaia stă pe un butoi de pulbere. Investitorii construiesc în neştire şi sufocă staţiunea

Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Cam aşa se văd lucrurile la malul mării. Am trecut prin staţiunea Mamaia şi am văzut ceea ce discutam la o cafea cu nişte prieteni. Mamaia se transformă într-un cartier, iar acest cartier nu are nicio logică.
 
Da, construcţie lângă construcţie, doar şantiere de la zona Butoaie până la intrare în Năvodari. Ba vezi un bloc de 10 etaje, ba o casă micuţă, iar alături, o vilă cu două etaje, apoi o clădire albă, una verde, una multicoloră. Arhitectural vorbind, nu vedem nicio logică, niciun întreg.
 
Dacă mergem în staţiunile de la malul mărilor din alte ţări, am putea spune că recunoaştem după arhitectură ţara. Grecia, de exemplu, are căsuţele albe, întinse printre stânci, cu dungi uşor albăstruie şi cu aer mediteranean. Nu ai cum să le confunzi.
 
Dacă mergem în Italia, recunoaştem nisipul uşor pietruit, însă clădirile stau acoperite de verdeaţă, în special vorbim de viţă-de-vie şi de iederă.
 
Putem continua cu exemplele la infinit, însă, la Constanţa, recunoşti litoralul după tonele de betoane pe metru pătrat. Iar acele betoane nu au un rost al lor. Şoseaua parcă este îngropată de blocurile şi hotelurile care nu respectă nici măcar un minimum de trotuar, iar restricţiile de viteză sunt rar respectate de şoferi.
 
Mamaia a ajuns un cartier de blocuri, cu puţin nisip şi terase cu preţuri de Tenerife. A ajuns să fie un talcioc pentru investitorii care nu privesc lucrurile în ansamblu, ci doar din perspectiva bunăstării portofelului propriu. Mamaia va ajunge un sat al nimănui, căci butoiul cu pulbere va exploda la un moment dat, iar în final nu va rămâne nimic. Acel nimic s-ar putea traduce în fantomizarea staţiunii.
 
Totuşi, cei mai bătrâni care se luptă cu noul val de clădiri din Mamaia se chinuie să fie în trend. Aşa că hotelurile sunt vopsite, însă ultima reabilitare a avut loc cu decenii în urmă. Nu e în regulă nici aşa. Pe exterior să fie proaspăt vopsit, iar în interior să avem paturi care au susţinut generaţii întregi.