Editorial Câteva rânduri despre medicii care sunt oameni cu suflet bun

Nu sunt adeptul spitalelor. Mă sperie nu numai prin prisma stării în care au fost aduse de manageri prost pregătiţi pentru postul ocupat ori de-a dreptul rău intenţionaţi, ci şi prin simpla idee „spital = boală“. Şi câţi dintre noi, constănţenii, nu am auzit celebra sintagmă „cel mai bun doctor/spital din Constanţa e trenul spre Bucureşti“?
 
Sau câţi dintre noi, toţi românii, nu ştim deja de multă vreme că „dacă ajungi în spital şi nu dai bani în dreapta şi în stânga eşti «mâncat», că nici nu se uită ăia la tine“? Sau că „doctorul şi asistentele aşteaptă toţi să le bagi în buzunare, altfel te tratează ca pe ultimul r...t“? Sau că ne vorbesc urât, cu dispreţ, înjositor chiar, doctorii şi asistentele până ce nu „ieşim la interval“ cu plicul? Cu siguranţă, toţi ştim poveştile acestea. Cu ele creştem. Şi multe dintre ele, din păcate, nu sunt poveşti.
 
Şi totuşi, uneori ne mai lovim şi de excepţii. Iar în ce mă priveşte, mărturisesc că am încercat să aduc în atenţia publicului exemplele pozitive de câte ori am putut, întrucât consider generalizările foarte periculoase în orice privinţă.
 
Toamna trecută, am avut ocazia să scriu despre cum s-a luptat efectiv o echipă de medici din Constanţa, de la mult-blamatul Spital Judeţean, pentru o mămică şi viaţa gemenilor ei, hotărâţi să vină pe lume înainte de termen, dar încă „neechipaţi“ pentru dotările deficitare de la noi. Între timp, am înţeles că totul s-a terminat cu bine pentru cei trei, iar gemenii cred că au împlinit de curând cam opt luni. Datorită inclusiv medicilor constănţeni.
 
Astăzi, de asemenea, scriu despre un aspect pozitiv din sistemul sanitar constănţean. Căci există şi ele. Spitalul de Boli Infecţioase ori Spitalul Vechi, cum i se mai spune. Când te duci la Urgenţă, te aştepţi să nu dea nimeni doi bani pe tine dacă mergi pe cont propriu, fără intervenţii. Te aştepţi să ţi se răspundă în doi peri, să zaci cu orele înainte să se uite cineva la tine etc., etc. Şi totuşi, surpriză! În situaţia concretă la care mă refer, fără intervenţii, fără „băgat în buzunar“, personalul din Urgenţă - politicos şi profesionist. Medicii - la fel. Salonul - curat, spălat pe jos, dezinfectat, nu colcăia niciun gândac pe nicăieri.
 
Nu aş vrea să fiu înţeles greşit, însă când creşti cu poveşti de groază despre mizeria din spitale (din care unele nu sunt poveşti), chiar te aştepţi la orice. Revenind, toată lumea politicoasă şi amabilă, deşi nimeni nu făcuse nici măcar vreo aluzie că ar urma să înceapă să curgă cu „atenţii“ în toate direcţiile. Nimeni nu a vorbit nu ştiu cum. Niciun medic, nicio asistentă nu a stat la mâna-ntinsă, cum se zice. Respectul şi politeţea au fost reciproce, în relaţia cadru medical - pacient. Se poate aşa ceva la noi?
 
Da, se poate. Şi nu cred că a fost un caz izolat. Cred că mulţi sunt medicii care îşi doresc să îşi exercite profesia într-un cadru adecvat studiilor pe care le au, în care pacientul să nu îi privească exact ca pe ultimii milogi sau ultimii hoţomani, chitiţi să golească buzunarele suferinzilor. Şi, cu siguranţă, toţi pacienţii vor să fie trataţi cu respect, iar medicul să îşi aducă aminte că are un om în carne, oase şi suflet în faţa sa, nu o vacă de muls. Personal, am rămas plăcut impresionat de această situaţie. Şi îmi redă încrederea, dacă nu în sistemul sanitar de la noi, atunci în mulţi dintre oamenii care fac parte din el.
 
Cred că, dacă am lăsa - şi unii, şi alţii - prejudecăţile în spate, dacă ne-am raporta la fiecare situaţie aşa cum este ea, şi nu aşa cum credem noi că ar fi, în baza experienţelor triste mai mult sau mai puţin confirmate, atunci ceva s-ar schimba în bine în domeniul Sănătăţii de la noi. Nu uitaţi, fiecare schimbare începe cu noi înşine.