Editorial Ce-a mai rămas nedat din Constanţa?

Constanţa nu e a mea şi nu e a voastră! A nepoţilor şi strănepoţilor noştri, nici atât! Constanţa este, astăzi, a lor! Cu acte! Că sunt ele mai mult sau mai puţin legale... asta e treaba altora să ia taurul de coarne, să rupă pisica sau să facă ce cred ei de cuviinţă, numai să se pronunţe odată definitiv şi irevocabil. Până atunci însă, noi simţim cel mai bine pe propria piele că nimic din ce e aici nu ne mai aparţine.
Să fim pragmatici! Vreau să-mi enumere şi mie cineva, fie şi pe degetele de la o mână, investitorii străini serioşi care au venit şi au creat locuri de muncă în Constanţa, care s-au remarcat prin afaceri de succes, care, foarte important, au reuşit să se impună şi să şi rămână. Bine, fie... nu numai străini, hai să-i includem şi pe cei români în cele cinci poziţii scumpe rău! Atenţie însă! Nu vorbesc despre firme care, printr-o asociere sau alta, să conducă invariabil la cei care au făcut celebră Constanţa prin Dosarul Retrocedărilor! Aşa cum aţi înţeles probabil, tocmai asta este şi ideea: să tragem linie şi să socotim câţi alţi oameni de afaceri au mai avut loc în generoasa, de altfel, piaţă de profil a Constanţei, în afară de cei „ai casei“.
Că tot am vorbit de faimosul de acum Dosar-fluviu al retrocedărilor, instrumentat, parcă, până în prezent, cu scopul de a face concurenţă serialului „Tânăr şi neliniştit“, să privim în jur şi să numărăm doar câţi metri pătraţi le-au mai rămas constănţenilor! Surpriză! Una mare chiar! Nu vă mai pierdeţi vremea degeaba, că nu prea cred că mai găsiţi mare lucru! Fuse, fuse şi se duse! În curând, probabil că şi străzile din Constanţa vor fi private şi va trebui să le plătim chirie lor, celor „de-ai casei“, ca să ieşim la poartă! Pentru că, prin efectul de bumerang, tot ce s-a înstrăinat a ajuns invariabil fix la aceiaşi investitori „de-ai casei“. Culmea este şi că toţi aceştia se pare că au ceva în comun cu administraţia locală, numele primarului nostru..., Cezar parcă (?!), apărând alături de cel al „somnorosului din intersecţie“ şi de cele ale altor 35 de oameni de bază ai echipei până mai ieri devoratoare, în vestitul dosar-fluviu de care se leagă soarta celor mai multe dintre proprietăţile de odinioară ale Constanţei.
Un adevărat labirint a devenit dragul nostru port la Marea Neagră. Un labirint prin care însă numai cei... „ai casei“ ştiu drumurile care duc acolo unde trebuie. Restul... se împiedică din când în când de câte o pungă cu ulei, zahăr şi un pui, ba de o mândreţe de carnaval cu personaje transpuse într-unul dintre cele mai kitschoase moduri posibile, gândind, fiecare în sinea lui, „ăştia, chiar dacă au furat, au făcut ceva şi pentru noi“. Şi au dreptate, căci cu pâine şi circ se întreţin spiritele electorale de mult, din istorie...
Păstrând totuşi nota pragmatică de la început, îmi exprim o curiozitate: ce le-a mai rămas de luat din Constanţa?