Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:53 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Ce idee poznaşă! Cum s-au gândit băieţii să scoată la suprafaţă milioane de „coco“ nedeclaraţi

ro

09 Aug, 2016 00:00 3105 Marime text
 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a ieşit în public cu o altă idee poznaşă pentru reducerea evaziunii fiscale şi scoaterea la suprafaţă a veniturilor care nu sunt întotdeauna declarate. Reprezentanţii Ministerului Finanţelor au precizat că proiectul, aflat în dezbatere publică, stabileşte, printre altele, şi transmiterea fără mandat judecătoresc a tuturor datelor personale în momentul efectuării unei plăţi electronice cu cardul bancar, prin intermediul POS-urilor, de la valoarea bonului fiscal până la minutul în care s-au făcut cumpărăturile.
 
Cu toate că majoritatea românilor au adus argumente contra măsurii propuse, mie una mi se pare corectă! De ce? Pentru că este normal să se ştie, atunci când un individ declară venituri medii pe economie, fiind medic rezident, profesor sau un alt om cu multe studii superioare, iar pe nota de la casa de marcat apare un parfum scump, că este ceva suspect! La o mie de lei salariu, nu ai cum să îţi cumperi parfumuri! Te poţi da eventual cu body spray, că e mai ieftin, deci de ce-ar avea nevoie omul de apă de toaletă? Aşadar, ai venituri nedeclarate...
 
Prin urmare, ochiul vigilent al băieţilor va şti tot ce mişcă în materie de cumpărături în România asta. Ei vor avea acces la toate datele tale, dar mai-marii datornici probabil că tot liniştiţi vor sta. Fireşte că se va şti cum maneliştii pun pe card după fiecare nuntă milioane de „coco“, dar nimeni nu cred că le va spune ceva când vor retrage zeci de mii de pe card ca să îşi ia ultimul model de maşină.
 
Iar noi, românii cinstiţi, luăm parte inactiv şi nu spunem nimic după ce aceştia ne dezbracă de orice urmă de intimitate. Abia aşteaptă să ne vadă cum scoatem şi 5 lei să-i luăm copilului un pampers. Cu prima ocazie când o să am bani pe card, o să îi scot pe toţi, ca să nu se mai ceară socoteală pentru fiecare bănuţ muncit de mine. Pentru că, dacă nu eşti vreun „bazat“ în România, o să ţi se ceară socoteală şi pentru numărul pe care îl porţi la blugi! Dacă tu porţi 34 şi pe bonul de la mall ai măsura 38, este un semn clar că o duci prea bine şi eşti perfect pentru a fi suspect de evaziune.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii