Editorial Ce înţelege cetăţeanul de rând după reacţiile liderilor politici la condamnarea lui Liviu Dragnea
Editorial: Ce înţelege cetăţeanul de rând după reacţiile liderilor politici la condamnarea lui Liviu Dragnea
23 Jun, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
1972
Marime text
A fost suficientă condamnarea lui Liviu Dragnea, chiar şi în primă instanţă, la închisoare cu executare, ca toată lumea să îşi poată da cu părerea, avizată sau nu, despre subiect. După anunţarea deciziei în dosarul DGASPC Teleorman de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parlamentarii s-au împărţit în două tabere distincte.
Astfel, dacă membrii coaliţiei de guvernare au făcut scut în jurul liderului PSD şi au transmis până târziu în noapte comunicate prin care îl asigurau pe acesta de toată susţinerea, parlamentarilor opoziţiei nu le-a trebuit mult timp până să îi solicite lui Liviu Dragnea demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Discuţii au fost la toate posturile de televiziune şi în seara sentinţei, dar şi a doua zi, iar toţi cei care au ales să îşi dea cu părerea despre subiect păreau să ştie în ce tabără se poziţionează.
Reacţii după susţinerea liderului PSD au apărut şi din partea magistraţilor, care au reacţionat după afirmaţiile făcute de alţi lideri ai partidului aflat la Guvernare. Astfel, magistraţii ÎCCJ au atras atenţia că justiţia se face în sala de judecată, nu în spaţiul public, şi au transmis că „membrii Guvernului sau ai Parlamentului nu au nicio cădere să aprecieze în ce măsură o hotărâre judecătorească va fi sau nu menţinută în apel“.
De asemenea, „a susţine că Înalta Curte a încălcat deciziile Curţii Constituţionale înainte de a cunoaşte conţinutul şi raţionamentul logico-juridic al hotărârii nu poate sluji în niciun fel la corecta informare a publicului şi este de natură a arunca îndoiala şi neîncrederea asupra actului de justiţie“, au mai transmis magistraţii ÎCCJ.
Grav este că, prin discursurile de susţinere ale liderilor importanţi, nu s-a făcut decât să se arunce, încă o dată, o urmă de îndoială asupra actului de justiţie din ţara aceasta.
Ce încredere să mai aibă un om simplu de la ţară, plătitor de taxe şi impozite, că în cazul în care ajunge în instanţă va beneficia de un proces corect, având în vedere atacurile foarte dese asupra actului de justiţie ale parlamentarilor şi guvernanţilor? De ce să mai creadă omul de rând că instanţa îl va ajuta atunci când va avea nevoie, dacă toţi cei care „apar la televizor“ nu fac altceva decât să îi critice pe cei care aplică legea în ţara aceasta?
Ultramediatizatele cazuri ale unor persoane cercetate în dosare penale şi care şi-au luat bilet, doar dus, către destinaţii exotice, unde nu există acord de extrădare, scot în evidenţă faptul că justiţia a ajuns să fie desconsiderată în România, ceea ce ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru cei care au cerşit voturile cetăţenilor de rând şi au promis „marea cu sarea“ alegătorilor.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii