Editorial Ce ne-am face fără politicieni? Dar ce votăm duminică?

Alegeri parlamentare 2016. Duminică mergem la vot. Cu aceeaşi întrebare în gând: eu cu cine votez?
Mă refer aici la mine, la votantul de rând, la cel care umple, o dată la patru-cinci ani, urna.
Nu la cel înregimentat politic. Cel motivat de o aspiraţie efectivă şi afectivă în speranţa unei vieţi mai bune, pentru el şi gaşca lui.
Mă refer aici la cel fără speranţă, care merge la vot doar pentru că este cetăţean şi vrea să-şi exercite această libertate democratică acordată prin Constituţie.
Mă refer la cetăţeanul de rând care se încăpăţânează să meargă la vot dirijat parcă de încăpăţânarea politicienilor de a-i înşela speranţele la fiecare scrutin.
Şi totuşi, mergem la vot.
Pentru a vota politicienii vopsiţi, de la o campanie la alta, în alte culori păcălitoare, rebrănduiţi, cum se spune mai nou, dar cu aceleaşi metehne.
Nu le spun care, pentru că nici nu le ştiu pe toate, dar mi-ar trebui şi multă vreme pentru aşa ceva.
Şi uite-aşa, fără nimic anume în gând, fără să ne dăm seama cine a fost mai bun şi mai convingător, ne trezim cu nişte foi în mână şi cu o ştampilă cu care izbim cu năduf în masa din cabina de votare.
Fără să mai căutăm pe cineva anume, fără să ne mai gândim la cineva anume.
Fără să credem că unul este mai bun ca altul.
Asta, aşa cum spuneam, la fiecare scrutin.
Şi după aia, aşteptăm DNA-ul să ne îndrepte greşelile. După ce aflăm de la televizor câte şi mai câte despre ei.
Şi totuşi, eu cu cine votez? Este întrebarea mea şi a tuturor celor care merg la vot duminică aşa cum au făcut-o şi până acum.