Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:48 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Cifre contra prejudecăţi. Ianis Hagi şi o întrebare de la conferinţa de presă

ro

02 May, 2019 00:00 1973 Marime text
Nu am înţeles sub nicio formă ce l-a mânat pe acel jurnalist să-i pună lui Gică Hagi, la conferinţa de presă de după meciul CFR Cluj - FC Viitorul 3-1, acea întrebare despre Ianis Hagi.
 
„Cum vă simţiţi, totuşi, ca antrenor şi, mai ales, ca părinte când vin criticii şi spun că, dacă Ianis n-ar purta numele Hagi, n-ar fi primit atâta atenţie?“, a fost întrebat managerul tehnic al echipei de pe litoral. După părerea mea, întrebarea este nejustificată. Dacă Ianis venea după o perioadă neagră, fără realizări, mai treacă-meargă. Însă decarul Viitorului a reuşit multe în ultimul timp, cifrele sale arătând un tânăr fotbalist în ascensiune, care îşi pune clar amprenta asupra jocului echipei de pe litoral, ceea ce au subliniat şi oameni de fotbal din România.
 
Întrebarea să fi fost motivată de înfrângerea FC Viitorul de la Cluj? OK, echipa de pe litoral a avut o a doua repriză slabă, însă, potrivit cifrelor meciului, Ianis Hagi a fost al doilea jucător al oaspeţilor, după Rivaldinho, evoluând în nota echipei. Sau, mă gândesc şi la altceva, întrebarea de la conferinţa de presă să fi fost pusă pentru a-l irita pe Gică Hagi, în încercarea de a se obţine de la acesta o reacţie aparte?
 
Nu vreau să par avocatul lui Ianis, pentru că nu asta e intenţia mea şi nici nu cred că tânărul Hagi are nevoie de aşa ceva, însă eu cred că trebuie respectate legile obiectivităţii, care, în acest caz, mă împiedică să trec peste cifrele lui Ianis din ultimul timp. FC Viitorul s-a calificat în premieră în finala Cupei României, Ianis marcând două goluri în dubla victorie din semifinala cu CSU Craiova. A înscris şi în cele două partide cu FCSB din play-off (victorie în deplasare FC Viitorul, egal la Ovidiu). A prins de trei ori echipa etapei în play-off, fiind inclus de LPF în cel mai bun „11“ al sezonului regulat. De asemenea, în duelurile directe dintre primele patru echipe din clasament, CFR Cluj, FCSB, CSU Craiova şi FC Viitorul (în sezonul regulat, play-off şi Cupa României), Ianis este jucătorul cu cele mai multe reuşite, nouă (şase goluri şi trei pase decisive).
 
Conform statisticilor InStat (cea mai mare companie de monitorizare sportivă din lume), de la finele lui 2018, Ianis a fost cel mai bun fotbalist Under-21 din Liga 1 şi cel mai bun jucător al FC Viitorul anul trecut. A jucat la Naţionala mare, a contribuit la calificarea la Campionatul European a Naţionalei de tineret, iar UEFA l-a inclus pe lista celor mai buni 50 de tineri jucători de urmărit în 2019. InStat a relevat şi că, după victoria cu 4-1 a FC Viitorul la Ovidiu, din decembrie 2018, în care Ianis a marcat de două ori şi a scos un penalty, căpitanul Viitorului a fost, pe baza cifrelor, cel mai bun fotbalist U-21 din Europa în acel weekend. Tot după acea partidă, Ianis Hagi trecea în fruntea clasamentului privind cei mai productivi jucători din Liga 1 în anul calendaristic 2018.
 
Sigur, Ianis duce în spate un nume greu, însă eu consider că este nedrept să-i fie puse în umbră realizările (care nu pot fi negate) pe baza unor prejudecăţi.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii