Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:00 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Cine pierde şi cine câştigă? Nu primeşti bon fiscal, poţi mânca şi pleca fără să plăteşti

ro

30 Jan, 2015 00:00 3257 Marime text
Guvernanţii le-au pus gând rău comercianţilor care s-au obişnuit să nu elibereze bon fiscal şi să contribuie astfel la înflorirea evaziunii fiscale. Prin urmare, cumpărătorii sau consumatorii care nu vor primi bon fiscal pot pleca fără să achite produsul sau consumaţia de la restaurant. Fără să păţească nimic. Poate doar un pumn în faţă de la bodyguardul restaurantului sau al magazinului. Dacă, desigur, unitatea comercială are aşa ceva.
 
Începând cu 1 martie, patronii de restaurante sau de magazine sunt obligaţi să afişeze public un anunţ conform căruia clientul are dreptul să nu achite contravaloarea produselor selectate sau consumate dacă nu i se înmânează un bon fiscal. Consumatorii care nu primesc bon fiscal, cei cărora nu li se restituie banii pentru un produs cumpărat dintr-un magazin sau clienţii care nu sunt lăsaţi să plece din restaurant fără să achite consumaţia, după ce nu au primit bon fiscal, pot apela Serviciul 112 sau pot chema ANAF-ul. Aşa au decis membrii Guvernului. Şi, ca să-i determine şi pe cumpărători să solicite bonul fiscal, Guvernul a avizat Loteria bonurilor fiscale, proiect care prevede un sistem de extragere lunară sau ocazională a bonurilor primite de cumpărători. Astfel, prima extragere ocazională va avea loc pe 13 aprilie, a doua zi de Paşti, cu un fond de premiere de un milion de lei, a anunţat Ministerul Finanţelor. Conform proiectului, pentru anul 2015, prima extragere lunară va fi organizată în iulie. Extragerile vor avea loc în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, după minimum 15 zile de la sfârşitul intervalului calendaristic participant la Loterie, şi va consta în extragerea aleatorie de numere, respectiv a unui număr cuprins între 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal.
 
Până aici, toate bune şi frumoase! Dar această modificare în legislaţie nu va genera oare un abuz din partea clienţilor? Spre exemplu, dacă într-un restaurant, un client s-ar ridica repede de la masă, înainte să primească bonul fiscal? Va rămâne în pagubă agentul economic? Ce riscă clientul? O bătaie zdravănă aplicată de comerciantul furios? O plângere la poliţie? Sau ambele? Timpul va arăta dacă şi această invenţie a Guvernului va rezista şi va fi aplicată. Ca la carte!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • elena 30 Jan, 2015 07:58 DE 25 ANI SUNTEM BUZUNARITI SI SARACITI SI TOT CEI CARE NE FURA PRIMESC TVA ILEGAL. GUVERNUL SA FACA BINE SA SA NE RETURNEZE NOUA-CUMPARATORILOR PRIN TAXELE ANUALE,ASA CUM SE PROCEDEAZA IN TOATE TARILE CIVILIZATE. CONSIDER CA NOI NU SUNTEM PE POST DE JANDARMI.