Editorial Cine seamănă vânt, culege furtună

Cred că nu mai este un secret pentru nimeni că trăim într-o societate căreia îi lipsesc modelele, acele personalități (și nu numai), care să aibă capacitatea de a îndruma sau să poată inspira pe ceilalți.
 
Și această criză se poate vedea în orice domeniu al vieții sociale, este suficient să ne uităm la acele așa-zis vedete, care nu se remarcă prin a performa într-un anumit domeniu sau latură artistică, cât mai degrabă prin a reuși să atragă atenția publicului prin diverse alte mijloace, mai mult sau mai puțin ortodoxe.
 
Iar tabloidizarea aceasta sau infotainment-ul de care avem parte, cu voie sau fără de voie, este extins în mai toate aspectele, din nefericire. Este un fenomen extins, care a pătruns ca un virus peste tot, erodând an de an riscând să ajungă până la rădăcină. Poleiala asta îmbracă viața culturală, economică, ca să nu mai vorbesc de cea politică, unde show-ul este la el acasă. Marii cârmuitori ai țării fac concursuri de dat declarații, care mai de care mai zornăitoare, cu multă convingere și talent artistic. Din păcate, de cele mai multe ori, totul se rezumă doar la declarații care să dea bine la public.
 
În viața artistică vedem „vedete” țipătoare, care provoacă scandal sau ajung pe pagina ziarelor pentru consum de droguri sau alte dependențe. Oriunde ne aruncăm privirea nu vedem un adevărat model, o adevărată personalitate născută din talent, muncă depusă sau geniu creator, care să inspire și pe alții pe aceleași drumuri încercate de ei, mai întâi.
 
Sau poate că sunt, ici colo, dar cine îi mai poate vedea, în vacarmul general emis de cei care sunt mai vocali și cu mult mai mult aplomb, chiar dacă nu au nimic de spus cu adevărat interesant.
 
Prin toată zarva creată, se mai zărește câte un sportiv ambițios, care face cinste țării noastre peste hotare, la campionate sau competiții de gen, cum sunt Nadia Comăneci, Simona Halep, Gică Hagi și alții. Apoi mai sunt cântăreți de muzică clasică, actori mai puțin vizibili, pentru că lumea nu prea mai merge la teatru, operă, iar industria cinematografică românească face eforturi să supraviețuiască, în condițiile unor fonduri subțiri de la buget, ca să nu mai amintesc că nu mai avem nici săli de cinema clasice, ci doar în marile mall-uri.
 
 
Mă hazardez să spun că poate nici nu se vrea lucrul acesta, dacă mă uit la haosul care caracterizează lumea în care trăim, răsturnatul cu susul în jos al valorilor, pentru că de meritocrație nici nu mai poate fi vorba decât în cadru restrâns, dar nu la nivel de regulă generală. Haosul îi face pe oameni să se simtă pierduți, ceea ce nu poate fi decât convenabil pentru a fi mai bine conduși, atrăgându-li-se atenția colo, colo, fiind  mai dificil să vadă tabloul de ansamblu.
 

Dar este un drum presărat cu spini, care nu duce la o creștere nici individuală și nici colectivă.  „Pentru că au semănat vânt, vor secera furtună!”, spune un verset biblic. Nu sunt o persoană religioasă, dar trebuie să admit că aceste cuvinte conțin mult adevăr, este mai mult decât evident că nu poți culege roade, dacă ai semănat doar vânt.
 
Poate că ce avem nevoie, pentru început, este doar o schimbare de optică, de schimbarea atenției de la superficial, la consistent, la mai multă profunzime și să nu mai sperăm la apariția unor modele și să devenim noi cel mai bun model al nostru. Să ne transformăm fiecare în cea mai bună  variantă posibilă, să nu mai așteptăm de la exterior, ci să începem lucrul de la noi înșine.
 
Citește și
Editorial Cu metode vechi vrem să schimbăm lumea?