Editorial Circuitul închis al performanţei, doar un vis?

Anii şi generaţiile trec, performanţele se menţin. Tenisul de masă din Constanţa este un izvor de talente care nu seacă niciodată. Ies la iveală noi şi noi nestemate. A devenit o regulă ca sportivele şi sportivii de la LPS „Nicolae Rotaru“ şi CS Farul să câştige contra unor adversare / adversari mai mari ca vârstă, atât în competiţiile interne, cât şi în cele internaţionale, ceea ce spune multe.
 
În ciuda faptului că acest sport nu beneficiază, pe nedrept, de atenţia care i s-ar cuveni şi nici de bani pe măsura performanţelor (cu adevărat remarcabile), Constanţa continuă să se afle în prima linie. Schimbul de generaţii nu se cunoaşte. Se obţin, în continuare, medalii peste medalii, iar antrenorii propun în continuare noi nume, din ce în ce mai cunoscute, şi în ţară, şi în străinătate. La toate categoriile de vârstă, Constanţa e fruncea.
 
De pildă, în probele pe echipe, până acum în 2018, la Campionatele Naţionale, s-au obţinut cinci medalii de aur şi una de argint! Au ieşit campioane ale României formaţiile de junioare III, junioare II, junioare I şi senioare ale CS Farul plus cea de juniori I de la LPS „Nicolae Rotaru“, iar echipa de fete de 8-10 ani a CS Farul a devenit vicecampioană naţională.
 
Toate aceste performanţe au o mare însemnătate, dar se cuvine să zăbovesc puţin asupra titlului de la senioare, din Superligă, cea care e vârful piramidei. Prin acest aur, fetele de la CS Farul au pus capăt supremaţiei din competiţie a echipei ACS Dumbrăviţa, campioana ultimelor patru ediţii!
 
Constănţencele le-au învins în finală pe timişorence tur - retur, 5-2 pe litoral, 5-4 în Banat! Realizarea lor e cu atât mai importantă cu cât jucătoarele de la Dumbrăviţa sunt mai mari ca vârstă şi mai experimentate decât majoritatea celor de la Farul. Pe parcursul campionatului, pentru Constanţa au jucat numai surorile Zaharia (Alina şi Elena) şi Camelia Mitrofan şi doar în cele două întâlniri din finală li s-a alăturat în teren Anamaria Sebe (26 de ani), cea care face parte şi din corpul tehnic al echipei, alături de Viorel Filimon şi Elena Sebe.
 
Însă Constanţa nu este medaliată numai pe echipe, ci şi în probele individuale, la întrecerile interne şi internaţionale dintre cele mai mari. Realizări, deci, la nivel maxim. Totodată, Constanţa dă sportivi, dar şi antrenori (unii dintre cei mai buni din ţară şi din străinătate) la loturile naţionale. Totul e roz deci? Nu, pentru că există şi o neîmplinire: din pricina fondurilor insuficiente, Constanţa nu îşi poate ţine valorile acasă. Mai devreme sau mai târziu, diamantele locale pleacă, la alte cluburi din România sau de peste hotare.
 
Când se va ajunge să poată fi păstrate la Constanţa toate valorile din tenis de masă, toate parcurgând astfel circuitul copii - seniori (cât mai mulţi ani) la cluburi locale (un fel de circuit închis al performanţei, dacă îmi este permisă comparaţia), atunci putem spune că tenisul de masă va căpăta la Constanţa deplina împlinire. Deocamdată, persistă întrebarea: când se va întâmpla aceasta?