Editorial Colectiv. Între Crăciun şi uitare

Ce (ni) s-a întâmplat în noaptea de 30 octombrie în clubul Colectiv a provocat lacrimi şi durere. A scuturat adevărurile unora, minciunile altora. A dus la o nevoie acută de schimbare. Apoi, a provocat nevoia, de altfel, necesară, după o stare generală de confuzie, de a şti adevărul şi de a-i responsabiliza pe cei vinovaţi.
 
Miercuri, s-au împlinit 40 de zile de la incendiul din Colectiv, în urma căruia suntem mai puţin cu 60. 40 de zile de la cea mai mare tragedie din România, după 1989. Realitatea noastră, de altfel, deja complicată, a fost nuanţată de griuri inconfortabile. Românii şi-au strigat durerea, teama, revolta. Au ieşit în stradă să protesteze, au iniţiat campanii de ajutorare. S-a spus că, după Colectiv, nimic nu va mai fi la fel.
 
Însă, după comemorarea celor 40 de zile şi după „nimic nu va mai fi la fel“, vine... Crăciunul sau „luna cadourilor“, cum le place unora să zică. Moş Crăciun, dacă se respectă „tradiţia“, va aduce o isterie generală, odată cu dilema cadoului perfect, cearta pe locurile de parcare, aglomeraţia de la casele de marcat, toate acompaniate de acordurile lui Fuego şi Ştefan Hruşcă…
 
Crăciunul ar trebui să fie sărbătoarea care, cel puţin pentru o vreme, ne transpune într-o altă lume decât cea reală. Însă, anul acesta, va aduce şi uitare, care deja a început să se lase peste cei cu memoria mai scurtă.
 
Nevoia acută de schimbare, încet-încet, va fi estompată de... orice. În perioada următoare, „orice“ va lua forma „ghidului pentru alegerea cadourilor“. Da, uităm. Sau ne aducem aminte doar în contextele care ne convin, care se suprapun intereselor personale. Vine Crăciunul, vine Revelionul, sper să nu vină şi uitarea. Cel puţin pentru 60 de familii nu o să vină niciodată.