Editorial Crăciun fără Hristos, dar cu mult Facebook

Încă din copilărie am fost fermecată de atmosfera de Crăciun, luminiţe, brad împodobit, cete de colindători care bat îngheţaţi la uşă să ureze de bine, dar, cel mai important, de emoţia Naşterii lui Hristos. Pentru că asta înseamnă Crăciun, Naşterea Domnului, nu mese îmbelşugate, care mai de care mai deosebite, postate pe Facebook, ţinute de gală lângă brad sau schimbarea pozei de profil într-una cu fes roşu ca al lui Moşu`.


Cu trecerea timpului, realizez tot mai mult că uităm să mai fim oameni, mai ales de sărbători, când ar trebui să primeze acest lucru. Poate că ne amintim să fim oameni pe Facebook, cu o reacţie tristă la postările unor oameni care găsesc un căţeluş îngheţat pe stradă, o bătrânică uitată de cunoscuţi într-un sătuc din judeţ sau atunci când vedem scrisorile de Crăciun ale unor copii care nu au strictul necesar pentru a supravieţui iernii, o geacă, o pereche de mănuşi sau, pur şi simplu, mâncare.


Mai mult de „o reacţie pe Facebook” nimeni nu oferă nimic. Sau sunt prea puţini cei care o fac. Mă refer la o mână de ajutor. Prea puţini sunt cei care se duc în cel mai apropiat magazin să cumpere câteva alimente şi să le ofere primului om despre care crede că are nevoie. Prea puţini sunt şi cei care lasă reţelele de socializare în zilele de Crăciun şi stau la masă, de vorbă, alături de familie şi apropiaţi.


Pe lângă acestea, Crăciunul, Naşterea lui Hristos, mai înseamnă şi biserică, adică acel loc unde oamenii vin şi se roagă la ceruri pentru bunăstare, sănătate sau mulţumire. Uităm că sărbătoarea aceasta este în strânsă legătură cu Dumnezeu, nu cu friptura de porc şi aperitivele deosebite.


De Crăciun, odată cu trecerea anilor, realizez cu tristeţe că bisericile sunt tot mai goale, oamenii tot mai reci şi egoişti, iar Facebook-ul are tot mai mulţi utilizatori.