Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:00 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Credincioşi ori atei. Bogaţi sau săraci, şi în faţa noului pod de la Agigea toţi suntem egali

ro

20 Sep, 2016 00:00 4465 Marime text
Scriam în urmă cu circa o lună că în faţa podului de la Agigea toţi suntem egali. Ceea ce cred în continuare. Că suntem săraci, bogaţi, credincioşi, atei, cu microbuzul sau cu SUV-ul, că facem naveta la muncă ori doar ne plimbăm la mare, podul ne tratează pe toţi la fel. Cu dispreţ pentru vieţile noastre. Mai nou, exact la fel procedează şi noua construcţie ce face legătura între Constanţa şi sudul litoralului. Sunt nedrept. Nu construcţiile ne tratează aşa. Betonul nu are nicio vină pentru prostia, incompetenţa ori indolenţa factorilor de decizie care ne-au adus într-o astfel de situaţie.

Ce zic şoferii

„Mergeţi cu încredere pe noul pod de la Agigea. Până mâine îl traversaţi!“ „Mulţumesc, CNADNR, pentru cele trei ore petrecute în trafic din cauza incompetenţei şi corupţiei din cauza cărora nu aţi reparat un pod în şase ani. Chinezii l-ar fi făcut de la zero la jumătate din preţ în şase luni. Noul pod Agigea, gândit prost, cu o bretea îngustă şi terminaţie a A2 într-un sens care este escaladat des de tiruri. Construcţie împotriva şoferilor, ca şi drumul Ovidiu-Tulcea“. Acestea sunt doar două dintre mesajele venite din trafic de la constănţenii (şi nu numai) care, zi de zi, se luptă, efectiv, cu erorile şi „prost-gândirile“ celor ce ar fi trebuit să gestioneze situaţia.

Pod „reparat“ cu tone de asfalt

De dragul corectitudinii, trebuie spus că reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA îşi doreau de vreo trei ani închiderea totală a vechiului pod, vezi Doamne, pentru reparaţii. Nu neg faptul că acela a ajuns o construcţie şubredă, vai de mama ei, şi că numai Dumnezeu ştie, probabil, cum de nu s-a prăbuşit atâtea veri la rând sub traficul infernal desfăşurat pe acolo. Iar asta în condiţiile în care, să nu uităm, mai acum câţiva ani, autorităţile competente au decis ca, în loc să se apuce efectiv de reparaţiile necesare, să mai toarne câteva tone de asfalt pe podul şi aşa şubred. Deh, gândire tipic... românească!

De când voiau să închidă podul

Revenind la subiect însă, aşa cum spuneam, încă de acum trei ani, CNADNR-ul îşi dorea cu ardoare închiderea completă a vechiului pod. Au venit atunci cu surle şi trâmbiţe să ne anunţe că în câteva zile închid complet podul. Iar atunci, cel nou nici nu exista. Ne puneau să ocolim judeţul pe la Murfatlar să ajungem din Constanţa în Agigea! Bun, a trecut criza respectivă, au închis podul pe tronsoane orare, au deviat traficul greu (cu consecinţa distrugerii drumurilor judeţene, dar de ce să ne batem capul şi cu asta?!), au înlocuit mare parte din hobanele mâncate de rugină, iar, între timp, alte autorităţi au mai construit un pod peste Dunăre, puţin mai încolo, tot pentru a uşura traficul şi a degreva construcţia fragilă. De menţionat, de asemenea, că, tot între timp, termenul de finalizare a reparaţiilor la pod a fost schimbat şi preschimbat de atâtea ori, că nimeni nu mai ştie nici când au început, d-apoi când s-or termina!

Bate vântul pe vechiul pod

Și, uite-aşa, trei ani mai târziu, CNADNR-ul şi-a văzut visul cu ochii: a închis complet vechiul pod de la Agigea şi traficul a fost deviat total spre noua punte, pentru a se relua şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, finaliza reparaţiile la cea veche. Şoferii sunt înghesuiţi cu mic, cu mare pe noul pod, prevalându-ne de faptul că suntem în extrasezon şi nu mai avem turişti.

Bun, numai că un singur aspect au uitat cu toţii: pe vechiul pod nu lucrează nimeni nimic. Un singur muncitor îşi mai făcea când şi când apariţia săptămâna trecută, zâmbind presei.

Doamne fereşte de catastrofe în sud!

În aceste condiţii, mă întreb: se va mai redeschide vreodată şi vechiul pod circulaţiei? Ori mai-marii de la Bucureşti au ajuns la concluzia că e mai bine aşa, să ne umilim când pe podul vechi, când pe cel nou, dar să nu se permită, Doamne fereşte, accesul pe ambele construcţii, nu care cumva să se decongestioneze traficul? Or, stau şi mă întreb, dumnealor şi-au pus problema cam pe unde ar trece autospecialele, ambulanţele şi alte autovehicule de intervenţie în cazul unei catastrofe în sudul litoralului? Cred că nu. Sau poate au în plan să ne doteze cu multe elicoptere SMURD şi nu ştim noi.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii