Editorial Cu bune şi cu rele - începe şcoala!

Cel mai important eveniment al noii săptămâni este începutul anului şcolar - emoţie, forfotă, uniforme (sau nu), binecuvântări preoţeşti, poveşti amuzante de peste vară şi flori, potop de flori, căci se îngroapă cu prohod mult iubita vacanţă.
 
Şi totuşi, e vremea unui nou început.
Sentimentele sunt amestecate - bucuria revederii şi a împărtăşirii, dar şi tristeţea intrării din nou în canoanele programului/programei, stresul notelor şi corvoada atâtor cursuri predate fără har, de mulţi profesori plictisiţi şi plictisitori.
 
Aşteptăm, de mulţi ani, reforma cea adevărată în învăţământul românesc, reforma care să elimine politizarea şi managementul dezastruos cauzat de schimbarea legislaţiei şi a normelor la fiecare alegeri. Reforma care să transforme stilul vetust şi anacronic de predare/învăţare într-un act de „împrietenire” cu cartea şi cunoaşterea, act de co-creaţie, de participare activă, într-un sistem mai pragmatic, în care copiii să fie pregătiţi nu doar pentru a repeta papagaliceşte nişte informaţii adesea inutile, ci pentru a face faţă provocărilor vieţii, a fi creativi şi implicaţi în societate.
 
Într-o epocă a boom-ului tehnologic, când informaţia e doar la un click distanţă, nu mai au niciun sens memorarea şi redarea ei; ceea ce se impune acum este stimularea elevilor pentru a învăţa tehnici de folosire eficientă a informaţiei, de creare a noi conexiuni utile şi relevante pentru generarea de idei originale.
 
Cât despre cei mai mici, şcoala ar trebui să-i înveţe, încă de la început, nu doar să scrie şi să citească, ci şi să se exprime coerent, să asculte activ, să fie îndrăzneţi, să aibă iniţiativă şi să găsească soluţii, să fie relaxaţi, senini şi fericiţi.
Primul sunet al clopoţelului ar putea veni astfel nu doar însoţit de crispare şi rutină, ci de entuziasmul şi nerăbdarea de a învăţa lucruri noi şi utile, de a regăsi profesori interesanţi şi motivaţi, care fac această meserie din vocaţie, şi pe care viitorii adulţi îi vor rememora întreaga viaţă cu drag şi recunoştinţă.
 
Din păcate, mai avem mult până acolo, suntem deocamdată la nivelul la care ne lăudăm că în mediul rural s-au găsit mijloace de transport pentru a duce elevii la şcolile din satele vecine sau că, în sfârşit, există canalizare şi toalete conforme cu normele igienice în vigoare. Diferenţele între sat şi oraş sunt încă uriaşe, dascălii nu vor să se ducă „la ţară”, cursurile sunt acoperite de suplinitori necalificaţi, se face învăţământ simultan şi, practic, şansele acestor copii se termină acolo unde se termină drumul asfaltat.
 

Vor trece ani buni până la egalizarea şanselor pentru toţi copiii României. Şi totuşi, sunt elevi care îşi depăşesc miraculos condiţia şi ajung la licee urbane de prestigiu, fac carte la nivel de excelenţă, „răzbesc” prin toate meandrele vieţii şi se reinventează. Căci românul a avut dintotdeauna resurse nebănuite - exemplu viu sunt olimpicii cu care ne mândrim, proveniţi din acest sistem „înţepenit” şi care reuşesc totuşi performanţe incredibile, călăuziţi de câte un profesor luminat şi pasionat de meserie, aşa cum ar trebui să fie toţi dascălii - faruri ce călăuzesc destine şi fac din copii Oameni.
 
În fine, cu bune, cu rele, începe un nou an şcolar - să fim, deci, festivi şi să le urăm tuturor celor implicaţi multe şi surprinzătoare succese!