Editorial Cu ce s-a ales Educaţia românească de la Breazul ministru cu numărul 28

Teoretic, începând cu 18 septembrie 2019, interimatul ministrului Educaţiei Daniel Breaz a încetat, aşa încât, practic, nu ar trebui să mai producă „efecte” în planul ordinelor. În doar o lună şi aproape jumătate, a reuşit totuşi să emită câteva ordine, pe care cei de la catedră nu neapărat le contestă, ci doar le dezaprobă apariţia intempestivă. Pe de altă parte, dacă stăm să ne gândim şi la formalismul numeroaselor dezbateri publice anoste, cu deplasări ale miniştrilor în teritoriu şi care, în final, nu au nicio urmare concretă, poate că Breaz chiar a procedat bine.

Aşadar, din anul şcolar 2020-2021, învăţământul profesional devine obligatoriu pentru elevii care susţin Evaluarea Naţională şi obţin o medie de admitere sub 5, iar liceele care au reuşit non-performanţa de a înregistra 0% rata de promovare la Bacalaureatul din 2019 nu vor mai avea clase de-a IX-a la învăţământul de zi în viitorul plan de şcolarizare (curios, dar la Constanţa vorbim de un singur liceu, din Deleni).

Revenind însă la prestaţia ex-ministrului Daniel Breaz, dincolo de aceste două măsuri, a reuşit să se facă neplăcut remarcat prin afirmaţii care au dovedit cât de rupt este cu-adevărat de sistemul educaţional, în ciuda faptului că ocupă funcţia de rector al Universităţii „1 Decembrie” din Alba Iulia, deci s-ar presupune că „le are” cât de cât cu faptul că profesorii nu devin şi dascăli odată cu obţinerea licenţei. Foarte tristă afirmaţia de la deschiderea anului şcolar, când s-a dat cu părerea că examenul de titularizare ar trebui să poată fi promovat şi cu nota 5. Cică nu ar avea relevanţă pentru gradul de pregătire al profesorului. Pe bune? Nu-i destul că în mediul rural ajung să predea prea multe persoane „rătăcite” la catedră pentru că nu şi-au găsit alt job (reţineţi, nu generalizez, pentru că am cunoscut şi „rara avis” care fericesc elevii şi părinţii de la ţară)?

Cât despre corectarea încrucişată a lucrărilor la Bacalaureat, o speranţă... anti-fraudă, ministrul Breaz susţine că nu a exclus-o şi că la sesiunea din 2020 modalitatea de evaluare va fi aceeaşi.

Și ca „tabloul” interimarului să fie complet, iată câteva dintre afirmaţiile care l-au făcut celebru:
„Pentru mine ca om, ca român, pot să spun, ca şi cadru didactic… eu consider, aşa cum consideră foarte multă lume, că este practic cel mai mare poet CARE l-a dat România, cel puţin până în momentul de faţă. O operă extraordinară”.
„O mamă singură şi doi copii nu reprezintă o familie. A fost o familie, dar s-a întâmplat ceva şi nu mai este”.
„Nu există o relaţie de proporţionalitate directă între analfabetismul funcţional, definit drept capacitatea de a scrie şi a citi, dar neînţelegerea sensului cuvintelor cunoscute, a conexiunilor dintre ele şi a contextului în care ar trebui utilizate, şi numărul de biblioteci publice”.
„Internetul – şi o spun cu sinceritate şi încredere – generează şi manipulează tinerii sau tinerele generaţii şi îi îndreaptă către alte direcţii decât cele ce ar trebui să fie normale”.


Cert este că, număraţi „bob cu bob” - cu tot cu interimari -, în ultimii 30 de ani învăţământul românesc a avut parte de 27 de miniştri ai Educaţiei, care au venit, şi-au marcat „teritoriul” precum ştim noi cine, au zăpăcit un întreg sistem şi au plecat sau sunt pe cale să plece, lăsând toaletele tot în fundul curţii şcolii.

În schimb, cu tulburări paranoide, promit tablete pentru fiecare elev, indiferent de mediul în care învaţă, şi o masă caldă pe fiecare bancă, deşi bugetul alocat Ministerului Educaţiei de către Guvern aduce la disperare până şi femeile de serviciu, care diluează clorul să le ajungă pe toate etajele şi nu mai mătură integral clasele, pentru că pur şi simplu au prea multe.