Editorial Cum a furat Grinch Crăciunul, varianta de la Constanța!
Editorial: Cum a furat Grinch Crăciunul, varianta de la Constanța!- Accesul în Târgul de Crăciun de la Constanța se va face în baza Certificatului Digital European și este permis doar persoanelor vaccinate cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei
- Cum era de așeteptat, cel puțin în mediul online, decizia autorităților locale a creat indignare în rândul părinților
Am intrat în luna decembrie, luna cadourilor, în care bucuria este adusă de Sărbătorile de iarnă. Copiii sunt cei mai fericiți în această lună, fiind răsplătiți pentru cum s-au comportat tot anul de Moș Nicolae și Moș Crăciun.
Bucuria adusă de un brad împodobit cu multe globulețe și beculețe multicolore, contribuie cu siguranță la tabloul impecabil al minunatelor Sărbători de Iarnă. Pe lângă acestea, copiii abia așteaptă să ajungă în locurile special amenajate de autorități pentru a admira ornamentele frumos expuse și pentru a se întâlni și cu ajutorul lui Moș Crăciun.
Anul acesta, la Constanța, autoritățile locale au avut grijă să distrugă o parte din feeria Sărbătorilor de Iarnă după ce au decis să îi „pedepsească“ pe micuții ai căror părinți, din diverse motive, nu s-au imunizat împotriva Covid-19.
„Sărbătorile de iarnă ocupă un loc aparte în inimile tuturor, ele aducând bucurie prin obiceiuri, datini și tradiții. Ele ne aduc aminte de perioada copilăriei, de emoția împodobirii bradului și de momentele frumoase petrecute alături de cei dragi.
Din data de 1 decembrie, vizitatorii târgului vor descoperi magia sărbătorilor la cele peste 20 de căsuțe ce îi vor aștepta cu bunătăți de sezon, decorațiuni de Crăciun, haine, jucării, mâncăruri delicioase, băuturi calde și colinde“ - au transmis reprezentanții Primăriei Constanța printr-un comunicat de presă.
După ce au anunțat toate surprizele cu care sunt așteptați cei mici în parcul pregătit pentru Sărbătorilor de iarnă la Constanța, autoritățile au făcut publice și regulile care trebuie respectate.
„Evenimentul se va desfășura în condițiile contextului epidemiologic actual, astfel, principala preocupare este aceea de a asigura siguranța participanților, dar și a expozanților și organizatorilor. Accesul se va face în baza Certificatului Digital European și este permis doar persoanelor vaccinate cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei și persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a confirmării infectării cu virusul SARS-Cov-2. Sunt exceptați copiii cu vârsta mai mică de 12 ani, însoțiți de un adult, dar care se afla într-una dintre situațiile prevăzute mai sus.
Nu este permis accesul cu un Certificat Digital Electronic emis în baza unui test!“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.
Cum era de așeteptat, cel puțin în mediul online, decizia autorităților locale a creat indignare în rândul părinților.
„Certificat verde într-un târg în aer liber pentru copii ? Ce vină au copii părinților nevaccinați pentru a le stârpi acest privilegiu? Nu pot să cred ce vremuri trăim ! Ar trebui să nu meargă nimeni, din respect pentru oamenii de lângă noi, în general. Și DA, sunt vaccinată pentru că sistemul mi-a impus. Ne impun ce avem voie și ce nu“.
„De ce așa? Doar cei care se pot vaccina, plătesc taxe și impozite!?
Plus că Târgul de Crăciun aduce un strop de bucurie copiilor și este în aer liber. Aglomerația din marile magazine nu e mai "periculoasă"?
Mulțumim pentru respect!“
„Să ne imaginăm un copil de 5-6 anișori, cu ambii părinți fără certificatul verde, cum trece el pe lângă acel loc....
- Tati, mami vreau și eu o vată pe băț!
Ce răspuns poate primi?“
Având în vedere că în București, autoritățile locale pretind și o taxă de la cei care vor vizita Târgul De Crăciun, nu este exclus să avem alte surprize nici la malul mării.
Așa se face că, cei care au promis multe minuni în campania electorală și ulterior le-au dat uitării, în pragul Sărbătorilor de Iarnă nu au făcut decât să se transforme în Grinch, personajul principal din filmul „Cum a furat Grinch Crăciunul“.
Cum speranța moare ultima și până la Crăciun mai sunt câteva săptămâni, rămâne să sperăm că, măcar în al 12-lea ceas vom avea parte de puțină normalitate în pandemia aceasta care pare că distruge orice urmă de omenie.
Citește și:
Târgul de Crăciun de la Constanța își deschide porțile. Accesul se va face în baza Certificatului Digital European
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp