Editorial Cum se va aplica amnistia fiscală pregătită de Primăria Constanţa sau calea către un nou mandat pentru primarul Făgădău
Editorial: Cum se va aplica amnistia fiscală pregătită de Primăria Constanţa sau calea către un nou mandat
19 Sep, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
3344
Marime text
Primăria Constanţa a aruncat în arena publică, spre dezbatere, un proiect de hotărâre privind instituirea unor facilităţi fiscale la nivelul municipiului Constanţa.
Aparent, la baza amnistiei fiscale stă art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019, supranumită şi „Ordonanţa Orlando” privind instituirea unor facilităţi fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 648 din data de 5.08.2019, conform căruia, pentru obligaţiile de plată datorate bugetelor locale, prevederile acestui act normativ se aplică doar în situaţia în care consiliul local stabileşte, prin hotărâre, aplicarea acestora.
Şi primarul Făgădău, aspirant la un nou mandat, a decis să propună Consiliului Local adoptarea unui astfel de normativ cu caracter local, că doar cu această oportunitate electorală nu se întâlneşte în fiecare zi. Sigur, vor exista vociferări mai ferme sau mai miorlăite de prin partea consilierilor opoziţiei, care ulterior vor vota proiectul cu ambele mâini, că doar şi pentru ei anul viitor vor avea loc alegeri.
Chiar dacă românul şi în special constănţeanul uită repede, în an preelectoral, orice vot împotrivă poate deveni un bumerang în „capul” formaţiunilor politice ai căror consilieri s-ar împotrivi acestei măsuri. Va fi interesant să vedem cine vor fi beneficiarii acestor facilităţi fiscale, în special în tabăra oamenilor de afaceri.
Pentru a asigura caracterul de transparenţă a acestei măsuri vădit electorale, până la data de 30 septembrie, constănţenii sunt invitaţi să trimită propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice la Serviciul Public de Taxe şi Impozite şi la primărie.
Dar ce prevede mai exact proiectul? Anularea majorărilor/penalităţile de întârziere datorate bugetului local al municipiului Constanţa aferente obligaţiilor bugetare restante Ia 31 decembrie 2018, datorate bugetului local.
Prezenta procedură se aplică pentru debitorii - persoane juridice, persoane fizice sau entităţi fără personalitate juridică - care la data de 31 decembrie 2018 inclusiv au obligaţii bugetare principale restante către bugetul municipiului Constanta.
În sensul prezentei proceduri, prin obligaţii bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv, se înţelege: obligaţii de plată pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată până la 31 decembrie 2018 inclusiv sau diferenţele de obligaţii de plată principale stabilite prin decizii de impunere comunicate până Ia data de 31 decembrie 2018 inclusiv, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată.
Sunt considerate restante Ia 31 decembrie 2018 inclusiv şi obligaţiile de plată care, la aceasta dată, sunt stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în condiţiile legii, iar ulterior acestei date, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019 inclusiv, încetează suspendarea executării actului administrativ fiscal. Debitorii pot renunţa la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de anularea dobânzilor, penalităţilor şi tuturor accesoriilor.
Dar cum puteţi beneficia, dragi constănţeni şi alegători, de această iertare de penalităţi?
Foarte simplu. Un contribuabil poate beneficia de anularea majorărilor de întârziere în baza unei cereri de anulare a majorărilor de întârziere depuse la SPITVBL. Cererea trebuie să conţină datele de identificare ale contribuabilului sau codul de identificare fiscală în cazul persoanelor fizice, obiectul cererii, respectiv intenţia de a beneficia de anularea penalităţilor. Contextual, pot beneficia de anularea majorărilor de întârziere chiar şi contribuabili aflaţi în procedură de executare silită.
Spor la completat cereri, dar grijă mare cu cine veţi vota anul viitor!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii